Dorin Goian şi Bogdan Stancu sunt aproape să semneze cu alte echipe
0
Dorin Goian şi Bogdan Stancu, doi dintre fotbaliştii pe care Victor Piţurcă se bazează în mod constant la echipa naţională, vor schimba cluburile în această vară.
Goian a încheiat conturile cu Spezia, din liga secundă italiană, iar Glasgow Rangers, clubul de care aparţinea l-a lăsat liber de contract. Fundaşul de 32 de ani s-a înţeles cu Asteras Tripoli, echipa care a terminat pe locul 3 sezonul trecut in Grecia si va juca in turul 3 preliminar Europa League in aceasta vara.
Stancu a retrogradat cu Orduruspor, dar faptul că a fost golgeterul echipei l-a adus în atenţia altor cluburi. Presa din Turcia a scris că Stancu este aproape de a trece la Bursaspor, însă mai nou pentru atacantul român a apărut varianta Genclerbirligi, o echipă din Istanbul, aflată însă în umbra granzilor Galatasaray, Beşiktaş şi Fenerbahce.