Cristian Tudor Popescu explică un paradox: „Simona Halep de pe locul 1 a învins-o pe Simona Halep de pe locul 2“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CTP
CTP

Simona Halep este noul lider mondial, din tenisul feminin, iar Cristian Tudor Popescu a analizat performanţa jucătoarei din Constanţa.

"Ce mi se pare mie esenţial, mai important decât acest număr 1, este victoria Simonei Halep asupra Simonei Halep. Au existat până acum două Simone. Una era pe locul 1, cealaltă era pe locul 2. Până acum, până la Beijing, Simona trântea cu racheta de pământ, îşi adresa injurii şi insulte, avea ieşiri nervoase, atât faţă de ea însăşi, cât şi faţă de antrenori. Chiar şi faţă de Darren Cahill.

În plus, servea fluctuant, de multe ori prost, avea un serviciu 2 care i-a pierdut meciuri întregi şi meciuri importante şi în momentele cheie nu reuşea să adauge jocului ei defensiv, excepţional de altfel, înţepătura ofensivă care să facă diferenţa. Asta era Simona până acum. Iar acum, Simona de pe locul 2 a trecut pe locul 1. Este o Simonă care serveşte incredibil. Cuvântul definitoriu pentru Simona în acest moment este muncă. După ce a pierdut cu Sharapova la US Open, s-a antrenat o oră pe zi doar la serviciu. A făcut rană în palmă. La Beijing s-a văzut munca asta crâncenă şi am văzut ce jucătoare a fost la serviciu, cu un procentaj uriaş la primul şi cu servicul 2 apăsat, lung, la linie, încât nu a mai putut fi pradă uşoară pentru jucătoarele agresive", a spus CTP pentru Republica.ro.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite