Campanie inedită pe stadionul Ştiinţa din Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stadionul Ştiinţa din Timişoara
Stadionul Ştiinţa din Timişoara

Politehnica Timişoara trage un semnal de alarmă cu privire la persoanele fără adăpost, o categorie socială marginalizată din cauza concepţiilor greşite despre situaţia dificilă a acestor oameni.

De aceea invită timişorenii să se implice, în noaptea de vineri spre sâmbătă (7-8 decembrie) într-o campanie socială de o noapte, sub cerul liber, pe stadionul Ştiinţa din Timişoara. Pentru fiecare participant, companii din Timişoara vor dona sume de bani care se vor folosi pentru ajutarea celor care nu au adăpost.

Politehnica Timişoara atrage atenţia asupra unei probleme reale, cea a oamenilor fără adăpost. Conform statisticilor, numărul acestora este în creştere în România, în plină iarnă în 2018 fiind de ordinul miilor. În multe dintre marile oraşe, capacitatea centrelor de asistenţă socială este mai mică decât numărul de oameni fără adăpost, mulţi dormind pe străzi, în condiţii precare. Mai mult, aceştia se confruntă şi cu marginalizarea, mare parte a cetăţenilor considerând că adulţii şi minorii străzii nu mai au nicio şansă de recuperare  şi de integrare în societate.

”Ne propunem să realizăm o campanie de responsabilitate socială care va avea ca scop susţinerea eforturilor de ajutorare şi incluziune socială a persoanelor fără adăpost, desfăşurate de diferite organizaţii din Timişoara, atât din mediul public, cât şi din cel privat”, declară oficialii clubului.

#subcerulliber este o noapte în care toţi cei prezenţi vor avea ocazia să simtă, pe pielea lor, ce înseamnă să nu ai adăpost. Se reunesc laolaltă suporteri ai clubului de fotbal Politehnica Timişoara, iubitori ai muntelui, precum şi oricine doreşte să se alăture acestui demers.

”Vom petrece noaptea din 7 spre 8 decembrie, între 21:00 şi 7:00, pe stadionul Ştiinţa doar cu haine călduroase, izoprenuri şi saci de dormit, pentru a simţi astfel o mică parte din chinurile la care sunt supuşi cei care nu au un adăpost deasupra capului. Pe tot parcursul nopţii, voluntarii Druckeria vor servi ceai cald şi cafea participanţilor la acţiune, în timp ce ne vom încălzi împreună la focul de tabără pe care îl vom organiza în zona special amenajată din apropierea stadionului Ştiinţa. Acolo ne vom uita împreună la proiecţii de film din expediţiile lui Horia Colibăşanu, omul care a pus România pe harta alpinismului mondial, vom depăna povestiri din munţii României sau din alte părţi sau ne vom putea descoperi talente ascunse alături de chitările unor veritabili maeştri”, au explicat organizatorii evenimentului.

stiinta

De-a lungul nopţii, vor avea loc transmisii în direct pe canalele social-media ale clubului şi vor fi postate fotografii cu hashtagul #subcerulliber.

Companii din Timişoara vor dona o sumă fixă de bani pentru fiecare participant înscris, urmând ca banii strânşi să fie donaţi unei asociaţii care se ocupă cu ajutorarea celor care au rămas pe drumuri.

‘În cursul lunii februarie vom organiza un dineu care va marca sfârşitul acţiunii din acest an, în cadrul căruia vor fi acordate medalii tuturor celor care au participat la acţiune – eroii noştri. În cadrul evenimentului va fi prezentată şi o expoziţie de fotografie cu imagini din cursul nopţii (realizată de către fotografi timişoreni invitaţi să ni se alăture), fotografiile fiind licitate apoi. Toţi banii obţinuţi vor merge către acelaşi scop. Pe tot parcursul dineului, cei care au luat parte la acţiune vor lua cuvântul, împărtăşind cu ceilalţi invitaţi experienţa pe care au trăit-o şi discutând moduri prin care poate fi combătut cu succes fenomenul persoanelor fără adăpost”, transmit reprezentanţii clubului Politehnica Timişoara.

Toţi cei care vor să se alăture campaniei inedite sunt aşteptaţi în 7 decembrie, începând cu 21:00, pe stadionul Ştiinţa, care a devenit în această lună avanpost Radio Guerrilla. Doritorii se pot înscrie la următorul link: https://goo.gl/PFjKxW

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite