Begu Show: Irina e campioană la Palermo, urcă în ierarhia WTA şi devine a doua „rachetă“ a României
0La 31 de ani, Irina Begu tocmai şi-a trecut în cont a 9-a finală WTA, prilej cu care a cucerit al 5-lea trofeu din carieră.
Internazionali Femminili di Palermo e o întrecere care le prieşte româncelor!
Anul trecut, Gabriela Ruse a atins ultimul act – a pierdut cu americanca Danielle Collins – iar acum Irina Begu a avansat până în finală. Pe care a şi câştigat-o de o manieră entuziasmantă!
Dacă în drumul ei spre meciul pentru trofeu, românca a avut nevoie de trei seturi, în trei din cele patru victorii obţinute, duminică seară, lucrurile au fost clare, de la început până la sfârşit. Pentru că Begu a dominat finala cu italianca Lucia Bronzetti (23 de ani, 78 WTA), în ambele seturi.
În primele şase game-uri, Irina i-a cedat adversarei sale unul singur, la 1-0. De la 1-1, Begu a fost de neoprit şi s-a dus la 5-1. Abia la acest scor, Bronzetti şi-a făcut serviciul pentru 5-2, dar degeaba! În game-ul următor, Begu şi-a adjudecat setul: 6-2 în 42 de minute, după un game alb pe serviciul propriu.
Demonstraţia de forţă a Irinei a continuat şi în actul secund. Aici, românca s-a dus la 3-0 şi, ulterior, şi-a adjudecat trofeul, în minimum de seturi: 6-2, 6-2, după o oră şi 31 de minute.
Victoria de la Palermo o va ridica pe Irina, în ierarhia WTA. Aceasta a abordat turneul pe care tocmai l-a câştigat de pe locul 45 în lume. Acum, după acest triumf, românca acumulează 1.384 de punce şi, începând de mâine, va trece pe locul 33 mondial, depăşind-o pe Sorana Cîrstea (34 WTA). Aşadar, Irina Begu va fi a doua „rachetă“ a României, în ierarhia feminină, după Simona Halep, care rămâne pe 16 WTA.
22 WTA e cea mai bună clasare din cariera Irinei Begu de până acum, ea atingând această poziţie în august 2016.
Irina Begu, la Internazionali Femminili di Palermo 2022
*Turul I: 6-3, 4-6, 6-3 cu Bassols (211 WTA)
*Turul II: 1-6, 6-2, 6-4 cu Dodin (77 WTA)
*Sferturi: 6-1, 6-3 cu Parry (86 WTA)
*Semifinale: 3-6, 6-3, 6-4 cu Sorribes Tormo (41 WTA)
*Finala: 6-2, 6-2 cu Bronzetti (78 WTA)
Irina Begu, la a 9-a finală WTA din carieră
*Marbella (2011, zgură): 3-6, 2-6 cu Azarenka
*Budapesta (2011, zgură): 4-6, 6-1, 4-6 cu Vinci
*Taşkent (2012, hard): 6-4, 6-4 cu Vekic
*Moscova (2014, hard): 4-6, 7-5, 1-6 cu Pavlyuchenkova
*Seul (2015, hard): 6-3, 6-1 cu Sasnovich
*Florianopolis (2016, hard): 2-6, 6-4, 6-3 cu Babos
*Bucureşti (2017, zgură): 6-3, 7-5 cu Goerges
*Cleveland (2021, hard): 6-7, 4-6 cu Kontaveit
*Palermo (2022, zgură): 6-2, 6-2 cu Bronzetti
Bilanţ: 5 victorii, 4 înfrângeri