Somnul românilor

De câte ori ne gândim la România şi nu simţim un regret şi o oarecare nostalgie? De ce la noi nu este ca la alţii? De ce nu funcţionăm şi noi după reguli clare, stabilitate, progres, consolidare, funcţionalitate. De ce nu suntem şi noi la nivelul de percepere şi dezvoltare ca cei din vest sau nord. De ce la noi majoritatea dezbaterilor sunt sterile.

Nerăbdarea, entuziasmul, naivitatea sunt caracteristici ce tin de felul nostru de a fi. Tindem către vest doar teoretic. Cu siguranţă istoricii şi filosofii pot găsi raspunsuri raţionale; dar pentru tot românul care spera la o viaţă în care siguranţa locului de muncă să nu fie periclitată acestea nu contează. Cum putem explica cei 25 de ani de „libertate” în care am intrat cu zero datorii externe? Ce mai avem noi „al nostru” la noi în ţară?

România de astăzi este statul în care normalitatea este dată ca exemplu când o constatăm. România este statul unde Justiţia a abdicat de la normalitate în anumite cazuri. Să fie slaba pregătire a magistraţilor, să fie amestecul politic sau implicarea serviciilor? Contează doar pentru statistică. Suntem statul unde ne bucurăm de arestarea politicienilor dar ne amăgim că violatorii şi pedofilii sunt lăsaţi liberi. Iar în toată această şaradă cei care ar trebui să efienticizeze sistemul juridic se gândesc să creeze mecanisme în care accederea în sistem să fie mult mai uşoară.

România este statul în care o problemă medicală poate deveni o adevărată aventură. Cunoşti un medic, eşti norocos. Chiar dacă plăteşti CAS, chiar dacă eşti un cetăţean corect. Devii un pacient care stă la cozi, chiar la Urgenţe, care nu are altă şansă decât să devină un x în turma din coadă. Ferească Dumnezeu să ai nevoie de intervenţii chirurgicale. Majoritatea care vin la un control trebuie să-şi drămuiască banii pentru a putea ieşi rezonabil din problema nedorită.

România este ţara în care Educaţia a devenit speranţă. Speranţa părinţilor căre îşi duc copii la şcoală iar ei acolo ar trebui să înveţe! Să dobândească, să se dezvolte. Doar că şansa este providenţială. Şansa unui dascăl dedicat, a unui om, a unui pedagog. Aceşti dascăli sunt astăzi din ce în ce mai puţini. Şi cu siguranţă se vor împuţina atâta timp cât Bacalaureatul a devenit cel mai important examen din viaţa atâtor viitori absolvenţi de studii denumite superioare. Astăzi majoritatea Universităţilor îşi deschid uşile pentru cei care au trecut examenul de Bacalaureat, indiferent de notă sau de chemarea pentru viitoarea profesie. Tot astăzi mulţi dintre studenţi aleg facultăţile care sunt mai aproape de casele lor. Iar aceste facultăţi sunt alese pentru o mare parte dintre ei ca şi cum ai alege un produs de la Supermarket. Sistemul nostru de educaţie nu răspunde necesităţilor practice actuale. Suntem ţara cu Universităţi în aproape toate judeţele ceea ce duce la o diluare progresivă a sistemului. Universităţi care produc studenţi, majoritatea rătăciţi iar aceştia devin profesorul, judecătorul sau medicul de mâine. Progresul vine din cercetare, din concurenţă, din dezbateri! Câţi dintre cei care devin absolvenţi îşi găsesc un loc de muncă în domeniul respectiv.

Desigur aceste categorii enumerate sunt doar câteva dintre cele care ar trebui rapid îndreptate. Iar dacă astăzi am ajuns aici am ajuns din cauza şi cu planificarea politicienilor noştri. Dacă astăzi nu mai avem industrie, educaţie, cercetare, sănătate, sindicate reale, infrastructură este tot din cauza celor care au creat dezordine pentru a-şi face ordine. De multe ori ne întrebăm cum este cazul Codului Fiscal, de ce după ce s-au înţeles şi au fost de acord, azi nu mai sunt deoarece FMI sau Comisia Europeană nu recomandă. Noi, ca societate, am devenit o anexă a celor din afară. Dacă FMI sau alte acronime „recomandă”, politicienii noştri execută. Desigur sunt şi state unde recomandările nu sunt luate în calcul.

România este statul în care politicienii noştri merg la Ambasada Statelor Unite pentru a se lumina. Pentru a se consulta. Politicienii noştri au devenit purtătorii altora de idei. Ceea ce se reflectă, din păcate, în societatea noastră. Nu avem industrie, nu avem autostrăzi cu toate că statul a cheltuit atât de mulţi bani încât am fi putut construi şi la vecini, nu avem firme de construcţie ale marilor proiecte româneşti, nu avem nici măcar supermarketuri. Nu avem bănci. Suntem piaţă de desfacere pentru state din altă categorie. Cu toate acestea clasa politică a crescut, Parlamentul a ajuns la aproape 600 de membri, membrii guvernului au ajuns în închisoare, chiar şi doi miniştrii de Interne. În aceste condiţii, în aceste circumstanţe, ce facem? Chiar am uitat toţi de potenţialul uman pe care îl putem regăsi?

Suntem o naţie care parcă trăim doar azi. Uităm repede, suntem schimbători, nu avem răbdare. Alegem cu speranţă după care regretăm profund. Am ajuns astăzi în situaţia în care avem un preşedinte lipsit de expresie, anost şi care atunci când se forţează să vorbească parcă vorbeşte din obligaţie; un prim ministru anchetat, dar nu pentru plagiat, miniştrii anchetaţi şi exemplele pot continua.

Ne putem întoarce la valorile autentice româneşti îmbunătăţite desigur cu ceea ce putem prelua pozitiv din alte culturi. Slavă domnului avem o istorie veche, autentică, multe personalităţi şi desigur şi oameni bine pregătiţi. Avem chiar şi modele!