La 21 decembrie 1831, cinstita Mare Vornicie a Trebilor Dinlăuntru (un fel de Minister de Interne) scrie poruncă Ocârmuirii judeţului Romanaţi, într-un caz pe care astăzi l-am numi... de abuz în serviciu. Documentele spun că un cinovnic, orânduit din partea cinstitei Vornicii a Temniţilor* cu petrecerea (expulzarea) ţiganilor netoţi în Turcia, i-a petrecut pe aceştia după poruncă dar fără de bunuri. Altfel spus, i-a trecut graniţa dar le-a şi luat toate lucrurile: căruţe, cai, haine, unelte.

N-o sa stăm acum şi aici să facem o analiză morală şi legală a faptelor, nici nu ne interesează. Trebuie să fi fost o tragedie pentru acele familii mai ales în miez de iarnă. Dar pentru istoricul sau cititorul de azi povestea are o mare valoare documentară pentru că ne spune nişte lucruri importante despre viaţa acelor vremuri.

Aşadar, ceva mai târziu, la 6 ghenar 1832, cinstita Mare Dvornicie a Trebilor Dinlăuntru primeşte răspunsul Ocârmuirii Romanaţilor. Un om al Ocârmuirii, de credinţă şi cinstit, făcuse inventarul solicitat, de câtiţimea şi felul lucrurilor luate de către cinovnic. Aşternându-se foaie arătătoare anume pentru fieşcare dintre bunuri, se trimite acest inventar Vorniciei. De ajuns a ajuns la Vornicie dar şi mai bine este că păstrându-se, a ajuns şi până la noi. Fotografia stă mărturie chiar dacă nu înţelegeţi nimic din ce scrie acolo.

Şi ca să revenim la titlul acestei povestiri, să vă spun pe scurt cam ce zic documentele că s-ar fi găsit în luna lui ghenar a anului 1832, în gospodăria pe roţi a unei familii de romi.

Unelte şi alte obiecte: 2-3 securi şi topoare, frâie de cele de lână, un cort de lână şi altul de cânepă, mai multe ploşti, o pătură de blană, două cergi (pături de lână) şi un cearşaf de pânză.  

Haine: un mintean (haină bărbătească, scurtă, din dimie, cu găitane), un brâu de lână şi-un chimir, o căciulă neagră de capră, o sarică, o cămaşă voinicească şi una femeiască, un ilic de cânepă.

Nimic special - veţi zice - căci aceste lucruri se găseau desigur şi în casa ţăranului român. N-aveau unelte pentru agricultură căci erau nomazi dar aveau aceleaşi straie. Asta l-a făcut pe Nicolae Iorga să scrie mai tarziu, referindu-se la vremurile sale, că uitându-te la ţigan vezi ţăranul român de odinioară.

Dar unde să vezi astăzi, de-l cauţi, „ţiganul” de odinioară? Nicăieri, dar l-ai putea vedea la un Muzeu al Culturii Romilor. Dacă va exista.

 

*departament al Marii Vornicii, care administra temniţele şi pe ţiganii robi ai statului, bineînţeles aceştia fiind neîntemniţaţi