Cum se va simplifica accesul asiguraţilor la medicamentele scumpe începând de la 1 martie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
50 de medicamente scumpe vor ajunge mai uşor la pacienţi FOTO Adevărul
50 de medicamente scumpe vor ajunge mai uşor la pacienţi FOTO Adevărul

Peste 50 de medicamente scumpe vor ajunge, teoretic, mai uşor la asiguraţi, începând de la 1 martie, după ce Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Ministerul Sănătăţii au luat decizia de a desfiinţa comisiile care aprobau dosarele. Practic, întreaga răspundere a prescrierii le va reveni medicilor prescriptori.

„De la 1 martie, 51 de medicamente scumpe, care anterior acestei date se acordau cu viza comisiilor de experţi ale CNAS, vor putea fi prescrise direct asiguraţilor, după completarea formularelor specifice de verificare a respectării criteriilor de eligibilitate aferente protocoalelor terapeutice pentru medicaţia respectivă”, a declarat Radu Ţibichi, preşedintele CNAS. 

Potrivit legislaţiei, formularele vor fi completate de medicii prescriptori şi vor fi transmise prin mijloace electronice către casele de asigurări de sănătate cu care aceştia sunt în relaţii contractuale, urmând ca în termen scurt transmiterea să se facă online către Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS).

Cum vor fi verificaţi medicii prescriptori

Întreaga responsabilitate pentru prescrierea medicamentelor menţionate, precum şi pentru corectitudinea completării formularelor, va reveni medicilor prescriptori.

„Formularele vor constitui un sprijin pentru medicii prescriptori, deoarece reprezintă o modalitate rapidă de verificare a încadrării pacientului în criteriile terapeutice de prescriere a medicamentelor respective. Totodată, ele vor fi şi un instrument de control al evoluţiei costurilor prescrierilor de medicamente cu impact financiar semnificativ asupra bugetului CNAS”, a completat Ţibichi.

Ce modificări au fost aduse legislaţiei

Reglementarea formularelor este prevăzută în Ordinul CNAS nr. 141/2017, care a fost dezbătut public cu reprezentanţii organizaţiilor interesate. În cursul dezbaterii, participanţii au formulat mai multe propuneri, din care unele au fost preluate, iar altele vor fi transmise comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătăţii.

Totodată, CNAS a efectuat modificări în mai multe acte normative subsecvente referitoare la prescrierea medicamentelor şi la raportarea activităţii furnizorilor de servicii medicale şi medicamente, pentru a le pune în acord cu trecerea la noua procedură de prescriere a medicamentelor scumpe.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite