Sunt de câteva zile la Berna, capitala Elveţiei, un oraş mic, dar pe care l-am găsit foarte liniştit şi curat. Venind din România, din plina dezbatere cu cetăţeni şi organizaţii neguvernamentale despre cum consumul de droguri afectează comunităţi din Bucureşti, am fost îndrumat să aflu cum a rezolvat Berna aceasta problemă.

Pentru că da, deşi nu vezi o seringă pe stradă, deşi este un oraş sigur, in Berna sunt mulţi consumatori de droguri injectabile chiar in centru, iar ca turist nu am observat absolut deloc.

Cum se poate, totuşi, ca aceeaşi problemă să fie atât de vizibilă in Bucureşti, dar nu şi la Berna? Cum a reuşit comunitatea locală din Elveţia să se protejeze? Cum au reuşit să rezolve problema seringilor de pe stradă, enorm risc pentru sănătatea publică şi cu impact negativ extrem de mare pentru comunitate?

Iată cum au răspuns elveţienii acestor întrebări şi ce putem învăţa de la ei.

În capătul Hodlerstrasse, la numărul 22, pe dreapta, aproape de intersecţia cu Lorrainebrucke vezi o casă terna cu un gard metalic banal. Nicio siglă, niciun anunţ, nicio firmă. Nimic nu îţi atrage atenţia şi nu te opreşti decât dacă ştii exact ce este acolo. Şi dacă te interesează cum gestionează elveţienii problemele de sănătate publică şi siguranţa comunităţii asociate consumului de droguri, e bine să te opreşti la Contact Anlaufstelle, să întrebi, să afli şi să iei aminte.

Contact este o fundaţie care s-a aşezat acolo din 1986 şi a deschis primul centru de ajutor pentru dependenţi şi reducere a riscurilor de sănătate publică asociate consumului de droguri. Totul a plecat de la nevoia unei comunităţi locale care a înţeles ca în sânul ei există o problemă ce nu mai poate fi ignorată, de la convingerea că dependenţii sunt semeni ai noştri care au nevoie de ajutor şi cu care munca de asistenţă socială e dificilă dar necesară. Astăzi ei sunt un model in Europa, în tot vestul existând deja peste 90 de astfel de centre.

La Bucureşti suntem deja, din acest punct de vedere, cu 31 de ani în urma Europei.

Berna nu a încetat niciun moment să lupte cu traficul de droguri. Pe Hodlerstrasse e mereu o maşină a poliţiei, iar Contact lucrează şi cu primăria şi cu forţele de ordine. Berna a înţeles însă că traficul şi consumul trebuie tratate diferit: 0 (zero) toleranţă pentru traficanţi, maximă preocupare pentru a salva consumatorii din ghearele acestui flagel.

La Berna, Contact face serviciul de colectare de seringi folosite, cu sprijinul administraţiei locale. Rezultat: nu găseşti o seringă pe jos în tot oraşul! Copiii sunt protejaţi, turismul nu e afectat şamd.

La Bucureşti, organizaţiile care se ocupă de asta au puţine resurse şi puţin sprijin. Rezultat: în aproape toate cartierele bucureştene găseşti seringi folosite şi aruncate pe jos. Se strâng până la 1.600.000/an şi tot nu e de ajuns.

La Berna, 1.200 de consumatori identificaţi individual, vin la Contact şi beneficiază de servicii de consiliere şi sănătate.

La Bucureşti, 9.000 de consumatori pe care nu îi ştie şi nu ii supraveghează nimeni se injectează în parcul unde mergi cu copilul, în scara blocului în care locuieşti, în clădiri părăsite sau in plină strada. 0 (zero) consiliere, 0 (zero) şanse de acces la tratament.

La Berna, un consumator e un concetăţean care are probleme, dar care deseori munceşte. Pentru el familia face eforturi, el nu e văzut ca un pericol pentru societate şi se încearcă reintegrarea lui.

La Bucureşti, un consumator nu e văzut ca un concetăţean, ca o fiinţă umană care are nevoie de ajutor, familia e lăsată singură şi fără sprijinul comunităţii, copiii lui vor fi şi ei nişte paria şi problema se va rostogoli şi va creşte.

Ce se poate face, totuşi, pentru că problema consumului de droguri există şi nu mai poate fi ignorată. Nu suntem nici prima nici ultima ţară care se confruntă cu această situaţie, aşa că trebuie să împrumutăm şi să adaptăm soluţiile pe care, europeni precum cei din Berna, le folosesc deja de 30 de ani.

Aceste soluţii ţin de:

a) mentalitate - consumatorul trebuie privit ca un concetăţean care are mare nevoie de ajutor specializat şi care trebuie recuperat pentru familia sa şi pentru comunitate. „Support, dont punish” – „susţine, nu pedepsi” - este sloganul serviciilor sociale din toată Europa. Pedepsele trebuie sa rămână foarte aspre pentru traficanţi.

b) administraţie - avem nevoie de o legislaţie ca in Europa, care să ne permită să dezvoltăm servicii sociale eficiente şi mai avem nevoie de o administraţie locală care să le susţină - fiecare dependent recuperat este un plus pentru comunitate.

Eu cred că în următorii ani trebuie să ajungem în situaţia în care să trăim într-un Bucureşti:

  1. Fără seringi pe străzi
  2. Fără consumatori injectându-se în spaţii publice
  3. Cu servicii sociale de suport şi tratament
  4. În care sunt reduse riscurile de transmitere a virusurilor precum HIV, Hepatită, ş.a.m.d.
     

Şi peste toate acestea, pentru că sper că nu ne-am pierdut definitiv solidaritatea, sentimentele şi valorile umane, trebuie sa acţionăm în spiritul umanităţii şi al valorilor care ne fac să fim o societate şi nu o sumă de indivizi egoişti şi reci.