UPDATE Cod galben de ceaţă pentru două judeţe din Moldova. Se circulă greu şi pe A3 şi DN2

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri o avertizare de cod galben de ceaţă valabilă pentru judeţele Iaşi şi Galaţi. Centrul Infotrafic anunţă că pe autostrada Bucureşti - Ploieşti (A3), dar şi pe segment al Drumului Naţional (DN) 2 se circulă greu din cauza condiţiilor meteo.

UPDATE Până la ora 23.00, judeţele Iaşi şi Galaţi, inclusiv drumurile naţionale şi europene, se află sub Cod galben de ceaţă. Din cauza condiţiilor meteo, vizibilitatea va scădea local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri.

Centrul Infotrafic precizează că, miercuri seara, circulaţia auto se desfăşoară îngreunat pe DN 2, între localităţile ialomiţene Sineşti şi Cicârlia, din cauza ceţii dense care determină scăderea vizibilităţii, local sub 100 de metri şi izolat sub 30 de metri.

Poliţiştii precizează că pe tronsonul Bucureşti – Ploieşti al autostrăzii A3, traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă densă, vizibilitatea fiind, pe alocuri, sub 30 de metri.

Conducătorii auto sunt sfătuiţi să adapteze viteza în funcţie de distanţa de vizibilitate, să folosească luminile de întâlnire împreună cu cele de ceaţă şi să mărească, în mers, spaţiul faţă de vehiculul precedent .

UPDATE Sudul şi vestul judeţului Caraş-Severin, inclusiv municipiul Reşiţa, se află, până la ora 19.00, sub Cod galben de vânt. Intensificările vântului ar putea atinge şi depăşi la rafală izolat 55-65 de kilometri pe oră, iar la munte 80-90 de kilometri pe oră.

UPDATE Codul galben de vânt puternic valabil pentru judeţul Caraş-Severin a fost prelungit de meteorologi până la ora 13, afectat fiind inclusiv municipiul Reşiţa, arată ANM. 

De asemenea, au intrat sub incidenţa codului galben de ceaţă, până la ora 12.00 şi arii relativ extinse în Dobrogea, inclusiv autostrada A2. Mai exact, ceaţa va determina vizibilitate redusă sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri. 

Meteorologii au emis cod galben de ceaţă între orele 09.00 - 12.00 şi jumătatea estică a judeţelor Ialomiţa şi Călăraşi, precum şi drumurile europene aferente. Concret, se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 metri şi izolat sub 50 metri.

Între orele 07.00 - 10.00, se vor semnala intensificări ale vântului, care la rafală pot atinge şi depăşi 55 - 65 kilometri pe oră, iar la munte pot depăşi 80 - 90 kilometri pe oră. 

Chiar dacă la această oră drumurile nu sunt blocate, reprezentanţii Centrului Infotrafic din cadrul Poliţiei Române susţin că în judeţul Constanţa fenomenul de ceaţă afectează siguranţa traficului de pe DN 2A Constanţa – Hârşova, DN 22C Murfatlar – Cernavodă şi DN 39 Constanţa – Mangalia, în sensul că determină scăderea vizibilităţii local, sub 200 metri şi, izolat, sub 50 metri.

Restricţie de viteză pe A2

„Începând de ieri, 11 februarie şi până vineri, 14 februarie anul curent, pe autostrada A2, între nodurile rutiere Lehliu şi Drajna, se circulă cu restricţie de viteză (80 km/h) pe ambele căi unidirecţionale, din cauza unor lucrări de reabilitare a carosabilului şi a elementelor de siguranţă a drumului. Restricţia de viteză este semnalizată în mod corespunzător şi recomandăm tuturor conducătorilor auto să fie atenţi şi să respecte cu stricteţe semnificaţia marcajelor şi indicatoarelor rutiere temporare”, notează Centrul Infotrafic. 

De asemenea, pe DN 7C, în judeţul Argeş, între kilometrii 57 şi 104 (Căpăţânenii-Ungureni – Piscu Negru), din cauza riscului de producere a avalanşelor, se menţine restricţia pentru autovehiculele de peste 7,5 tone.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite