Cod galben de ninsori în nordul Moldovei. Ploaia şi lapoviţa se vor resimţi şi în restul teritoriului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meteorologii au emis, marţi, o atenţionare de cod galben de ninsori în jumătatea de nord a Moldovei, dar şi la munte, valabilă până miercuri, la ora 11.00. De asemenea, până joi, vor fi precipitaţii însemnate în toate regiunile, dar mai cu seamă în sudul Moldovei, Muntenia şi Dobrogea, dar şi în zonele deluroase şi montane din restul teritoriului.

De marţi, ora 15.00, intră în vigoare o avertizare de Cod Galben de ninsori, valabilă până miercuri, ora 11.00, pentru judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ şi Iaşi, precum şi în zona de munte a judeţelor Bacău şi Vrancea, unde stratul de zăpadă poate ajunge până la 10...20 cm.

Totodată, de marţi până miercuri, ora 11.00, vor fi precipitaţii în toate regiunile. Potrivit meteorologilor, cantităţile de apă vor depăşi local 15...20 l/mp, iar în sudul Moldovei, Muntenia şi Dobrogea, dar şi în zonele deluroase şi montane din restul teritoriului se vor cumula pe arii restrânse peste 30...40 l/mp.

”În jumătatea de nord a Moldovei, dar şi la munte, la altitudini mari vor predomina ninsorile, iar în vestul, nord-vestul şi centrul teritoriului precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie, lapoviţă şi trecător ninsoare. În regiunile sudice şi sud-estice (inclusiv în zona Municipiului Bucureşti) la început vor fi mai ales ploi, iar din a doua parte a zilei de miercuri (8 februarie) acestea se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. Pe spaţii restrânse, cu precădere în sudul şi centrul Moldovei şi în nordul Munteniei, vor fi depuneri de polei.

 Temporar vântul va avea intensificări în sudul Moldovei, în cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei şi local în Oltenia, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50...55 km/h şi izolat 65 km/h”, arată un comunicat al administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Cod galben de ceaţă

Atenţionarea cod galben de ceaţă emisă pentru judeţele Giurgiu, Călăraşi şi Teleorman este în vigoare până la ora 11.00.

Potrivit meteorologilor, în aceste zone ceaţa determină reducerea vizibilităţii local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri, pe alocuri depunându-se şi polei.

Atenţionări similare sunt încă în vigoare şi în alte cinci judeţe.

Astfel, Tulcea este sub avertizare până la ora 11.00, Constanţa până la ora 10.00, în timp ce Alba, Harghita şi Mureş până la ora 9.00.

Conform centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române se circulă în condiţii de ceaţă pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, vizibilitatea fiind, pe alocuri, sub 100 de metri, dar şi pe numeroase drumuri din Alba şi Tulcea.

În judeţul Constanţa, traficul rutier se desfăşoară cu dificultate, în condiţii de ceaţă densă (50-100 de metri), pe toată reţeaua de drumuri. Pe DN22, între Constanţa şi Tulcea vizibilitatea scade şi sub 50 de metri, iar carosabilul este umed, mai arată sursa citată.

De asemenea, meteorologii au emis şi o atenţionare cod galben de precipitaţii mixte şi polei, pentru judeţele Iaşi, Vaslui şi Botoşani, valabilă până la ora 11.00.

Luni, ANM a emis şi o informare de ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului, precum şi ninsori în zona de munte şi trecător, pe arii restrânse, polei, valabilă până joi dimineaţă.
 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite