UPDATE Vicepreşedintele PSD, Constantin Niţă: „Noi am fost prieteni întotdeauna cu UDMR, dar nu există un Ţinut Secuiesc“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele PSD şi ministru delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a reiterat, vineri, la Sfântu Gheorghe, afinitatea dintre PSD şi UDMR.

"Noi am fost prieteni întotdeauna cu UDMR. Cu mici probleme, dar întotdeauna ne-am înţeles", a spus Constantin Niţă.

Constantin Niţă a precizat că fiind originar din Braşov, care se află în vecinătatea judeţului Covasna, s-a confruntat cu problemele locale “radicale” şi este în măsură să spună că dialogul poate ajuta la colaborare, atata timp cât există o deschidere în acest sens.

"Desigur, la nivel local, disputele pot să fie mai radicale, mai dure, dar în general vorbim că relaţia cu UDMR este una bună. În general, aici disputele au fost întotdeauna mai dure, poate este explicabil, poate nu", a spus Niţă.

Constantin Niţă a reafirmat relaţia bună dintre cele două formaţiuni politice, chiar dacă au existat “mici probleme” pe parcurs.

Declaraţia lui Constantin Niţă s-a confirmat în contextul alegerilor parlamentare din decembrie 2012, când au existat negocieri între PSD şi UDMR pentru eventuala cooptare la guvernare a formaţiunii minorităţii maghiare. PNL, partenerul de alianţă al PSD s-a pronunţat împotriva acestei posibile cooptări a UDMR, iar decizia a fost una care a i-a adus pentru prima dată pemaghiari în opoziţie.

PSD nu negociază cu UDMR "Ţinutul Secuiesc" şi arborarea steagului

Constantin Niţă a mai precizat că nu se pune problema existenţei unui “Ţinut Secuiesc” ca unitate administrativ-teritorială . În ceea ce priveste steagul secuiesc, vicepreşedintele PSD a susţinut că acesta nu este un simbol naţional al statului român, prin urmare nu ar trebui să fie arborat pe instituţiile din România. El a recunoscut că acesta este un punct de divergenţă cu UDMR.

“După opinia mea, nu există un Ţinut Secuiesc ca unitate administrativ-teritorială, iar probabil colegii maghiari cred că este o regiune istorică. Ea este tratată într-un asemenea mod. Steagul secuiesc nu este un steag care reprezintă un simbol naţional al statului român, deci, ca părere personală, nu cred că ar trebui arborat, dar aici lucrurile probabil că ne despart de UDMR”, a spus el.

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad (UDMR), a afirmat că simbolurile şi identităţile locale şi cele regionale nu sunt împotriva intereselor statului roman, potrivit Mediafax.

“Cred că suntem cu toţii de acord că, atât timp cât respectăm legislaţia şi simbolurile naţionale, paralel simbolurile şi identităţile locale şi cele regionale, care există peste tot în România, nu sunt împotriva intereselor statului român. Şi în Braşov există steagul oraşului Braşov, al judeţului Braşov, la fel cum la noi există steagul oraşului Sfântu Gheorghe şi al judeţului Covasna. Nu cred că este vreo problemă, iar steagul secuiesc este steagul unei comunităţi şi nu este împotriva identităţii statului român sau împotriva intereselor statului. Dimpotrivă, cu cât ne simţim noi mai bine ca şi cetăţeni români de naţionalitate maghiară în această ţară, cu atât este mai bine pentru toată lumea”, a spus Antal.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite