Trump, next President! Excelent!

Pe hornul vechi de peste 160 de ani al „Marelui şi Bătrânului Partid” iese fum alb. Un firicel, deocamdatā, dar se înteţeşte cu fiecare clipā... Din balcon, „chairman-ul GOP”, Richard „Reince” Priebus, anunţă resemnat: „Habemus nominee”!

Sunt naiv, incorigibil. Nu conteneşte să mă uluiască amestecul de ignoranţă, fariseism, stângism şi ingratitudine, care e una din trāsāturile negative frapante şi paradoxale ale intelectualitāţii (umaniste, îndeosebi) din ţările democratice, şi ale românilor, în general. 

De când sunt pasionat de istorie şi politică (adică cam de când mă ştiu), am remarcat o nemulţumire majoră a celor mai activi şi vajnici promotori ai principiilor democraţiei liberale faţă de veşnica implicare a „establishment-ului” politic (cel din umbră, „păpuşarii”), dincolo de reguli şi transparenţe, în toate deciziile care privesc soarta unui partid şi implicit a unei ţări.

În general, am rezonat cu aceste nemulţumiri, mai ales că „establishment-ul” autohton, pe care, din nefericire, îl cunosc binişor, oarecum din interior, a transformat acest „obicei” (ce părea inevitabil) al democraţiei, într-o veritabilă meteahnă. 

Dacă politica americană e decisă, într-o primă (şi ultimă, oare?) instanţă de „o mână” (câteva sute, poate mii, America e totuşi mare...) de masoni, evrei, petrolişti, industriaşi, bancheri sau ce-or fi ei  – trāiascā familia lor! – , buni cetăţeni, altfel, asta nu înseamnă şi că acei oameni nu sunt patrioţi, că nu doresc binele ţării lor! Din păcate, nu pot afirma acelaşi lucru şi despre toţi baronii şi baroneţii şi „oculţii” care fac jocurile în România.

Iată, însă, că a venit şi momentul în care „sforarii” prin vocaţie, „bătrânii” şi/sau „bogătanii” Americii, îşi muşcă până la sânge buzele, asta dacă nu cumva sunt încă sedaţi, sub efectul de măciucă în moalele capului, numit „Trump, prezidenţiabil GOP”! Prin comparaţie, în opinia mea, şansele ca un candidat care nu are „binecuvântarea” acestui veritabil conclav  – existent în toate partidele importante din lume! – să fie nominalizat la cea mai mare funcţie de pe Planetă, sunt mult mai mici decât să fie ales un negru sau o femeie...

Pardon, erau. Acum, e o realitate palpabilă şi pasionantă, care ar trebui să ne „incite pozitiv”, dacă nu să ne bucure, pe noi toţi cei interesaţi de progresul democraţiei în lume, şi nu să ne facă să ne văicărim ipocrit şi să cântăm prohodul civilizatiei occidentale.

Trump nu e cu siguranţă altceva decât un ticălos sadea, ca şi marea majoritate e celor care fac politică, peste tot în lume! Dintre candidaţii din 2016, poate doar „blândul” Ben Carson ar putea „ridica piatra”. Sau poate nici el... Dar nu despre asta e vorba, ci despre autentica „inovaţie” pe care acest personaj pitoresc şi charismatic, „marele blond” al politicii americane actuale, posesorul unei tăioase inteligenţe practice şi unei energii debordante, o aduce în jocul democraţiei mondiale!

E dovada tonifiantă că nu doar America, ci şi toate „surorile” ei întru democraţie liberală (printre care România are onoarea  – nu însă şi meritul! –  să se numere) sunt vii şi capabile de reinventare permanentă!

Eu cred că pericolul major care paşte democraţia, şi nu doar pe cea de peste Atlantic, constă în influenţa excesivă pe care perenul „establishment” îl are asupra jocului democratic, în detrimentul democraţiei interne, de partid, cea care garantează, în mod esenţial, sănătatea unei democraţii! Şi care e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire într-o ţară precum a noastră! Aceasta, şi nu lipsa instituţiilor democratice, e cauza eşecului şi dezastrului politic al României!

Cel mai bun exemplu de reprezentant al „establishment-ului” este însăşi Hillary Clinton, acestă „hoaşcā-Elena Udrea a politicii americane” (C.T. Popescu dixit)! Acum, nu că un marxist în blană de oaie, pe numele lui Sanders, de pildā, ar fi cumva vreun independent, dar rar s-a întâmplat să existe în America un candidat mai aservit şi mai perfid decât (dintotdeauna) şefa clanului Clinton!

Sigur, toate aceste conivenţe, care înseamnă în fond şi în realitate politica, nu presupun neapărat ticăloşie manifestă şi/sau incompetenţă. Kennedy era tot „unul de-al lor”, dar asta nu l-a împiedicat să fie niţel rebel (mă rog, de la asta i s-a şi tras...).

Dar nu e cazul Clinton. Şi e vorba de persoană, nu de doctrină. Strict „programatic”, mă simt ceva mai apropiat de democraţi. Sunt „pro-gay”, „pro-avort”, „pro-minorităţi” etc, din alte puncte de vedere am mai multe afinităţi cu republicanii, şi fac aceste necesare menţiuni pentru a nu se confunda demersul meu cu unul patetic-electoral. Ar fi ridicol şi inutil oricum, nu alegerile „lor” sunt cea mai mare problemă a mea sau a noastră.

Dar totuşi, să admitem, ne privesc pe toţi, de aceea merită vorbit despre ele, însă cu o detaşare pe care noi, cei neimplicaţi direct, ar trebui să ne-o permitem, dar nu o prea sesizez la „intelighenţia” românească, prea deprimată şi căzută parcă într-un iremediabil fatalism, în privinţa alegerilor americane (şi nu numai).

Trump nu este ceea ce zice. În politică, mai ales într-una bazată esenţialmente pe show, cum e cea americană, e o diferenţă mare între ceea ce spui, ceea ce faci şi ceea ce crezi. Pentru prima oară, America va avea un preşedinte „self-made-man”, cu nişte coaie care-i lipsesc lui Obama şi pe care nici Hillary, în pofida aparenţelor, nu le are! 

Trump a sfidat şi a învins (deja!) o putere greu de imaginat, probabil cea mai mare forţă reală de pe Terra, „establishment-ul elefantin” al „Grand Old Party”, comparabil ca influenţă în politica mondială doar cu cel al „māgāruşului” Democrat... Inevitabil, va face compromisuri şi va avea complicităţi. Probabil, va face şi multe porcării, „c-aşa-i în tenis”. Dar pentru ceea ce a demonstrat până acum, jos pălăria!

Important: neavând susţinere majoritară în rândurile senatorilor şi congresmanilor GOP, Trump este vulnerabil, şi orice greşeală majoră poate duce inclusiv la declanşarea procedurii de „impeachment”, mult mai lesne decât în cazul unuia „de-al lor”. Această realitate este, dacă vreţi, şi un fel de garanţie că Trump nu va putea face abuzuri, nu va conduce după capul lui, aşa cum se tem, prematur, mulţi nevricoşi. Dar până acolo mai este...

P.S. Predicţie: „Răţoiul” va „şterge pe jos”, în 8 noiembrie, cu intriganta de Hillary! Cine nu crede acest lucru, e precum 90% din „establishment-ul„ politic american, pe care parcă tocmai l-a lovit „Amtrak-ul”...