Traian Băsescu: Mi-aş dori să-mi predau mandatul unui preşedinte care să-mi continue proiectele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, că îşi doreşte ca la finalul anului 2014 să îşi predea mandatul unui preşedinte care să continue ceea ce nu a reuşit el să termine şi care să stimuleze Guvernul să facă o reorganizare administrativă în folosul românilor, nu al baronilor, informează Mediafax.

„Mi-aş dori ca 2014 să fie cu un sfârşit de an în care să-mi predau mandatul către un preşedinte care să continue ce n-am reuşit eu să termin, procesele de modernizare a statului, adică o Constituţie revizuită şi modernizată, care să răspundă zilei de azi şi următorilor zece ani”, a declarat Traian Băsescu.

El a adăugat că şi-ar mai dori ca un guvern, stimulat de viitorul preşedinte, să facă o „reorganizare administrativă în folosul românilor, şi nu al baronilor”.

„Mi-aş dori tare mult ca România să se aşeze la locul ei, acolo unde figurează ca mărime, pe locul 6-7 în Europa. Să fie a şasea, a şaptea ţară şi ca putere economică, ca performanţă”, a mai spus şeful statului.

El a făcut aceste declaraţii la intrarea într-un restaurant din Predeal, unde îşi petrece Revelionul.

Preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa au revenit luni la Predeal, unde s-au aflat şi de Crăciun.

Preşedintele şi soţia sa, Maria Băsescu, sunt cazaţi la vila de protocol din Predeal, unde au sosit luni după-amiază.

La sosire, şeful statului le-a spus ziariştilor care se aflau acolo: "Ce faceţi, aţi rămas de la Crăciun aici?".

Familia Băsescu s-a aflat şi de Crăciun la Predeal.

De altfel, Traian Băsescu merge des iarna la Predeal, unde a petrecut de mai multe ori revelionul, după ce în primii ani de şef al statului obişnuia să fie în Piaţa Universităţii.

În primul mandat de preşedinte, Traian Băsescu s-a aflat mai mulţi ani la rând în Piaţa Universităţii în noaptea de Revelion.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite