Partidul te ridică, partidul te coboară

Complicata dramaturgie politică a săptămânii pe cale să se încheie şi telenovela din jurul Codului fiscal, telenovelă întru prelungirea căreia rolul de principal scenarist i-a revenit preşedintelui PSD, dl. Liviu Dragnea, tocmai întors din Brazilia unde se pare că a urmat un curs de calificare în domeniu, lasă loc de multe speculaţii legate de viitorul d-lui Victor Ponta.

Adoptarea Codului, chiar şi într-o formă revizuită, atât de dorită de premier, părea o formalitate de vreme ce preşedintele ţării şi şeful guvernului ajunseseră la o înţelegere la mijlocul săptămânii trecute, iar Opoziţia dădea semne că agreează acordul cu pricina. Nu a fost să fie. 

Votarea nu a mai avut loc fiindcă aşa a vrut dl. Dragnea. Sesiunea extraordinară a Parlamentului a fost anulată tot la propunerea şi din voinţa d-lui Dragnea. Cu toate că aleşii veniseră la muncă mai harnici şi mai numeroşi ca niciodată. Şi pentru ca spectacolul să fie complet, dl. Eugen Teodorovici, etern zâmbitorul ministru de finanţe al ţării, a fost umilit în public de şeful său de partid care i-a pus la îndoială şi rostul, şi competenţele. Amânarea votării şi săpuneala de care a avut parte dl. Teodorovici, cunoscut drept un apropiat al premierului, au echivalat cu o dublă punere la punct a acestuia. Dl. Ponta a încasat cu recunoştinţă şi cu sentimentul datoriei împlinite o umilinţă la fel de usturătoare ca o demitere. A acceptat fără nici cel mai mic protest ca negocierile politice pe tema Codului să se desfăşoare joi, în absenţa lui, admiţând parcă, resemnat, să pună în practică ceea ce va rezulta din negocieri şi din votul parlamentar. O situaţie care nu are nimic în comun nici măcar cu auto-asumata condiţie de tehnocrat pe care şi-o afirmă în faţa cui are timp să îl asculte în vremea din urmă prim-ministrul. 

Am asistat astfel la o nouă confirmare a faptului că dl. Ponta nu mai înseamnă aproape nimic nici măcar pentru partidul pe care l-a condus până în urmă cu două luni. Că, practic, nu mai dispune de nici un fel de putere reală şi aceasta nu doar în partid. Că rolul său se reduce la condiţia de marionetă. Marionetă ce nu e deocamdată aruncată în lada în care zac jucăriile nefolositoare sau stricate pentru simplul motiv că, pentru moment, prezenţa d-lui Ponta la Palatul Victoria e singura garanţie pe care o mai are PSD că va păstra guvernarea. 

De-a lungul carierei sale politice, dl. Victor Viorel Ponta a câştigat adesea în ultimul moment partide ce altminteri păreau pierdute. A trecut cu sânge rece peste sinuciderea procurorului Cristian Panait. A devenit preşedinte al PSD împotriva voinţei fondatorului partidului, dl. Ion Iliescu, într-un moment în care mai  nimeni nu îi dădea nici cea mai mică şansă de succes. S-a dovedit a fi ceea ce se cheamă „o nucă tare” şi a rămas premier în ciuda scandalului prilejuit de doctoratul plagiat sfidând toate cutumele, legile onoarei şi ale bunului simţ. A depăşit destul de uşor eşecul referendumului convocat în vederea demiterii preşedintelui Traian Băsescu poate şi pentru că vina principală pentru nereuşită aparţine slabei mobilizări a liberalilor aflaţi atunci sub conducerea lui Crin Antonescu. I-a ţinut piept fostului şef al Statului, nerămânând niciodată dator repetatelor atacuri şi umilinţe la care l-a supus acesta. A trecut –culmea!- şi peste neaşteptata şi catastrofala înfrângere din al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din noiembrie trecut, infirmând  cutuma în conformitate cu care, după un astfel de eşec, perdantului nu îi mai rămâne decât soluţia demisiei.

 La începutul verii, deşi guvernul pe care îl conduce a supravieţuit cu succes unei moţiuni de cenzură, cariera nu doar politică a d-lui Ponta părea pe veci încheiată, odată cu dobândirea calităţii de inculpat. La mijloc de august, atunci când premierul a revenit la Palatul Victoria după o îndelungată absenţă, demisia lui părea iminentă. Căderea la pace cu preşedintele Iohannis, măcar pe subiectul Codului fiscal, intervenită în urmă cu o săptămână a însemnat pentru dl. Ponta o considerabilă lovitură de imagine. Pe care i- a anulat-o dintr-un condei nimeni altul decât prietenul său, dl. Liviu Dragnea. Care, ca vechi şi încercat aparatcik, şi-a reamintit şi a pus neiertător în practică învăţătura comunistă în conformitate cu care „partidul te ridică, partidul te coboară”. O dovadă că nu doar DNA-ul poate decide durata cursei ultimului tren în care a urcat în a doua decadă a lunii august dl. Victor Ponta, ci şi dl. Liviu Dragnea. 

Scenariul intrărilor şi ieşirilor din scenă a vechilor tovarăşi la vrerea şi în conformitate cu capriciile unui lider nou, scenariu brevetat de Lenin şi Stalin, implementat în România de Gheorghe Gheorghiu-Dej şi reconfirmat de Nicolae Ceauşescu dă semne că funcţionează fără cusur în cazul d-lui Victor Ponta. Doar data sfârşitului se mai aşteaptă să fie hotărâtă. La pachet cu aceea a plecării lui Ilie Sârbu, a Rovanei Plumb sau a lui Eugen Teodorovici.

Pe asigurările d-lui Dragnea în conformitate cu care domnia-sa nu ar avea pregătite nici un fel de liste negre eu nu pun nici un preţ.