Liviu Pop părăseşte locuinţa de la RA-APPS: „Mă mut cu chirie într-un apartament“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorul PSD Liviu Pop a declarat joi că va părăsi locuinţa de serviciu de la RA-APPS, conform contractului, şi că se va muta într-un apartament din Bucureşti, pentru care va plăti chirie. Gestul său vine la o zi după ce Guvernul a dat publicităţii lista cu numele persoanelor care stau cu chirie în casele de la RA-APPS, printre care se afla şi Liviu Pop.


„Ştiu de lucrul acesta (că nu va mai avea locuinţă de serviciu, n.r.) atunci când am semnat contractul cu RA-APPS. În termen de 30 de zile de la finalizarea mandatului de ministru puteam să ocup această locuinţă şi, aşadar, pe 19 ianuarie o voi preda. Era o locuinţă care nu renta din punct de vedere al costurilor, pentru că adunând chiria cu utilităţile şi amortizarea, era mult peste 4.000 de lei, banii pe care îi primim ca parlamentari“, a spus Pop.

El a precizat că se va muta într-un apartament din Bucureşti pe care va plăti o chirie de 4.000 de lei, adică banii pe care îi va primi de la Parlament.

„Cu banii suntem la limită, pentru că pe lângă banii de chirie mai sunt nişte costuri care trebuie acoperite. Undeva la limtă ne încadrăm, punând toate - telefoane, internet, pază - că până la urmă trei zile se stau în Bucureşti şi restul în colegiu, suntem în jur la 4.000 de lei“, a spus Pop care exclude varianta hotelului întrucât nu i se pare rentabil.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite