Lăsaţi-l pe Andrei Caramitru să crească!

Andrei Caramitru

În primele două săptămâni când am ajuns în Australia, o expresie surprinzătoare apărea cu o frecvenţă neobişnuită în rândul celor care doreau să îmi explice cum stă treaba în ţara de la Antipozi: „Cut down the tall poppies“ („Taie macii înalţi“).

Expresia descrie tendinţa unei societăţi sau comunităţi de a tăia cumva avântul indivizilor care au orice fel de succes: bani, faimă, statut etc. Tradus în termenii noştri balcanici expresia similară ar fi „să moară şi capra vecinului“.

Mi-a venit în minte această expresie australiană, când am văzut reacţiile furibunde împotriva lui Andrei Caramitru, în urma unor declaraţii de ale sale mai radicale şi, mai ales în urma, gafei cu „Holocaustul“.

Eu cred că avem de a face în mod real, cel puţin în politica românească, cu un „tall poppy“. Dintre mulţii politicieni cu care am lucrat sau i-am cunoscut, cred că aş putea să îi număr pe degetele de la o singură mână pe acei care au avut calităţile pe care, la o primă impresie, pare că le posedă Andrei Caramitru: inteligenţă, determinare, cunoştinţe, dar şi o anume „logică a eficienţei“, adică acea capacitatea de a-şi folosi cunoştinţele pentru atingerea obiectivelor, toate coroborate cu dorinţa de a face bine societăţii.

Am întâlnit o sumedenie de politicieni care erau inteligenţi şi determinaţi, dar care aveau un singur scop în politică: propria îmbogăţire. Alţii, cazuri oarecum mai „fericite“, doreau puterea doar de dragul puterii - pentru faimă şi recunoaşterea proprie, gloria ca scop final şi atât; binele fiind un mijloc colateral pentru atingerea obiectivului. Iar alţii, doreau să facă bine, dar pur şi simplu nu ştiau ce trebuie să facă.

Andrei Caramitru pare făcut dintr-un alt aluat: este evident inteligent, are pregătirea, capacitatea şi experienţa necesare pentru a duce la bun sfârşit un proiect. În tot ceea ce declară, pare că ştie ce vorbeşte şi o spune pe tonul care trebuie; are un discurs coerent şi punctează acolo unde este necesar. Experienţa în domeniul managementului şi al economiei reale sunt un plus de asemenea. Pare că nu aleargă neapărat după like-uri şi inimioare pe social media. Îmi inspiră cumva încredere, chiar dacă această încredere este rezultatul unui proces intuitiv.

A fost uneori acuzat că este extremist, mai ales în declaraţii. Însă, într-o ţară precum România, slab dezvoltată, fără o cultură şi o tradiţie a democraţiei, cu o populaţie îmbătrânită şi slab educată, cu o mare parte a forţei active (şi inteligente) fugită în străinătate, cu o corupţie endemică, cu valori şi principii răsturnate, ei bine, într-o astfel de societate o anumită doză de radicalism (în declaraţii, dar şi acţiuni) este absolut necesară. Ba, aş spune, că este necesară şi o doză de populism, de o anumită factură (nu mai detaliez aici).

Mi se pare evident că opoziţia va ajunge la putere în cel mult în doi ani, sau poate mai devreme. Mă gândesc cu groază cum vor decurge „negocierile“ între părţile pretendente la o halcă din putere: unii vor dori puterea doar pentru îmbogăţirea proprie (şi a partidului), alţii vor dori puterea pentru ei înşişi, iar alţii, puţini de altfel, pentru a încerca să facă bine. Perioada de oportunitate, în care se vor putea lua măsuri pentru a repune România pe direcţia bună şi pentru a obţine rezultate palpabile, vizibile de către populaţie, va fi foarte scurtă – şase luni, poate un an. Va fi perioada de graţie pe care o vor acorda alegătorii noilor guvernanţi.

Care dintre politicienii actuali vor avea curajul şi vor fi în stare să propună măsuri şi să le şi implementeze în mod eficient pentru ca România să progreseze foarte rapid în cele mai multe dintre domenii? Care politicieni vor fi atunci capabili şi vor avea cunoştinţele necesare pentru a propune şi implementa în România un sistem ireversibil, care să nu mai permită non-valorilor şi escrocilor şi bandiţilor şi incompetenţilor şi analfabeţilor să acceadă la putere?! Care politicieni şi partide au voinţa şi au şi un plan pentru a crea acel sistem în care să nu se mai poată, de principiu, fura la scară industrială, cum se întâmplă acum în România?!

Uneori m-am înşelat în aprecierile şi predicţiile mele; nu de multe ori, dar mi s-a întâmplat (în unele cazuri predicţiile au fost cu totul dezastruoase!). Sper să nu mă înşel de data asta - mă gândesc că Andrei Caramitru este omul de care avem nevoie, omul de care are nevoie politica românească în acest moment. Doar mă mir că a avut curajul să se avânte în politică şi sper să aibă şi „stomacul“ de a rămâne acolo până la final.

Şi mai sper că ceilalţi, mai ales prietenii, nu îl vor considera „a tall poppy“ care trebuie tăiat. Într-un discurs ţinut la Institutul de Studii Socio-Economice din New York, Margaret Thatcher spunea: „Don't cut down the tall poppies. Let them rather grow tall.“

Lăsaţi-l pe Andrei Caramitru să crească! Şi pe Dragoş Pâslaru (care mi se pare construit din acelaşi aluat) şi pe cei câţiva care au calităţile menţionate mai sus. Doar ei, câţiva de fapt, foarte puţini, vor putea mişca cu adevărat România înainte!