Dăncilă: Papa m-a întrebat dacă am puterea să duc la sfârşit acest mandat. Am spus că da. Mi-a spus că la începutul anului viitor va veni în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, la Antena 3, că, în discuţia pe care au avut-o la Vatican, Papa Francisc i-a confirmat că va veni anul viitor în România

“Am avut emoţii foarte mari. Nu este un lucru obişnuit să te întâlneşti cu Papa şi să simţi acel fior de emoţie prin mesajele date. Întâlnirea a durat cam 45 de minute. Am să fiu foarte deschisă. Am discutat despre faptul că sunt prima femeie prim-ministru în România, l-a bucurat acest lucru. M-a întrebat cum văd provocările din România. I-am zis că România trebuie să se axeze pe mesaje pozitive, să-şi găsească consensul. Mi-ar place să nu mai văd dezbinare între generaţii, categorii socio-profesionale şi toţi să mergem pe acelaşi drum. Papa a fost foarte încântat de mesajul meu. Mi-a pus întrebări dacă în România oamenii au credinţă, dacă există înţelegere între ordocşi şi catolici şi i-am spus că da. M-a întrebat dacă am puterea să duc la sfârşit acest mandat. Am spus că da. Mi-a spus că la începutul anului viitor va veni în România”, a afirmat ea.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a fost primită, vineri, 11 mai 2018, în audienţă privată de către Sanctitatea Sa Papa Francisc.

În martie anul trecut, primarul Capitalei, Gabriela Firea, s-a întâlnit cu profesorul Alberto Quattrucci, secretar general al Comunităţii Sant`Egidio, cu care a discutat şi "despre vizita în România, anul viitor (2018 - n.r.), a Suveranului Pontif Papa Francisc". Purtătorul de cuvânt al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, Francisc Doboş, declara atunci, pentru News.ro, că Arhidieceza nu are nicio confirmare legată de o vizită în România a Papei Francisc, nici de la Sfântul Scaun şi nici de la Nunţiul Apostolic din Capitală.

"Am avut astăzi o întrevedere cu prof. Alberto Quattrucci, secretar general al Comunităţii Sant`Egidio, cu care am discutat despre vizita în România, anul viitor, a Suvernului Pontif. Aştept cu emoţie şi bucurie această vizită în România şi la Bucureşti a Suveranului Pontif. Ne dorim să fie un eveniment memorabil, aşa cum a fost şi vizita din 1999 a Papei Ioan Paul al II lea în România", scria Gabriela Firea, pe Facebook.

Episcopii catolici au decis la Conferinţa de la Oradea din 26-28 septembrie 2016 să îl invite pe Papa Francisc să facă o vizită în România.

"Exprimând dorinţa legitimă a creştinilor catolici din România, şi nu numai a lor, episcopii catolici din ţara noastră au decis să îl invite pe Sfântul Părinte Papa Francisc să viziteze România. Venirea Papei în ţara noastră va putea fi, fără îndoială, o mărturie a grijii părinteşti a Urmaşului Sfântului Petru pentru binele poporului nostru, care poartă Roma în nume şi latinitatea în spirit", a transmis atunci secretarul general al Conferinţei Episcopilor Catolici din România, Francisc Ungureanu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite