VIDEO INTERVIU Dacian Cioloş, comisar european pentru agricultură: „Nu există încă o pensie a agricultorilor în România“
0
Dacian Cioloş, comisarul european pe probleme de agricultură şi dezvoltare rurală, a taxat, într-un interviu pentru Adevărul, faptul că în România nu există o politică socială de pensii sau de sănătate în domeniul agricol.
"Adevărul": Avem plăcerea de a-l avea ca oaspete pe domnul comisar Cioloş, titularul unui portofoliu care implică o valoare în termen de bani europeni extrem de mare, pentru că peste jumătate din banii europeni merg pe acest sector, dar nu e vorba numai de bani, nu-i aşa, domnule Cioloş? Este vorba despre ceea ce înseamnă acum şi ce ar putea să însemne în viitor agricultura.
Dacian Cioloş: Sigur, şi agricultura înseamnă mult în Europa, nu doar în termen de buget european, ceea ce e firesc, pentru că statele membre au cedat această atribuţie a gestionării fondurilor pentru agricultură Comisiei Europene, de aceea sunt bani mulţi la nivel european, dar agricultura înseamnă mult şi pentru creşterea economică în Europa, industria agroalimentară e unul din sectoarele cele mai dinamice la export, cu creşteri importante în ultima vreme, şi este un sector important şi din perspectiva politicii sociale, pentru că vorbim de locuri de muncă în mediul rural şi, mai ales, de menţinerea unei activităţi economice şi, deci, o ocupare socială în zone defavorizate, în zone în care, dacă nu ar fi agricultura, greu s-ar putea dezvolta altceva.
Ştiu că întotdeauna un comisar european se îndepărtează de ţara din care provine, se îndepărtează în sensul că nu mai e direct responsabil pe o ţară, ci pe politica europeană în domeniu.
Să dezvolt puţin acest subiect. Se îndepărtează atât de mult încât aproape o dată pe lună sunt acasă, de fapt.
Dar analiza dumneavostră pe agricultura românească cred că totuşi trebuie auzită şi reauzită. Cât timp nu va mai reuşi România să treacă de această sărăcie, având un argument pe care toţi politicienii îl spun în cor: suntem o ţară binecuvântată de Dumnezeu cu toate terenurile agricole posibile?
Depinde foarte mult de alegerile care se fac, pentru că vorbiţi de o zonă a agriculturii din România, agricultura de subzistenţă, de semisubzistenţă, anumite zone care în ultimii ani au avut mai puţin acces şi la creditare, şi la tehnologie, şi la piaţă, din diferite motive. În unele cazuri a fost vorba de alegerea proprietarilor de terenuri de a nu investi, de a se concetra mai mult pe producţia pentru propria subzistenţă. În alte cazuri a fost vorba de o lipsă de politici, de instrumente care să vizeze ansamblul agriculturilor din România, aş spune, pentru că România este suficient de mare şi de diversă ca să vorbim de mai multe tipuri de agricultură. Şi atunci politica agricolă din România sau deciziile politice din România, dacă nu vizează acest specific şi regional, şi sectorial, şi structural, putem la sfârşit raporta o creştere a producţiilor agricole, chiar a producţiilor comercializate pe piaţă, dar să vedem în continuare aceleaşi zone sărace. Deci cred că aici este cheia, în ce fel putem modula politicile agricole sau instrumentele de politică agricolă din România, pentru a lua în considerare şi agricultura mare din Câmpia Română şi din Câmpia de Vest, pentru a lua în considerare şi sectorul intensiv de creştere a animalelor, care e pe cale de a se dezvolta din nou, văd, în sectorul porc, pasăre - ceva mai greu, dar şi pe bovine de carne şi ovine, sectorul de ovine care merge relativ bine, dar cum vizăm şi această parte de agricultură de dimensiuni mai mici, orientată acum spre autoconsum, dar cu un potenţial de a dezvolta şi o producţie pentru comercializare, fie comercializare locală, vânzare directă, fie printr-o mai bună organizare a producătorilor, chiar o comercializare pe piaţa mai bine structurată şi organizată.
Ce n-a mers în aceşti 20 de ani, domnule comisar? Cu excepţia perioadelor electorale, când totul se anunţă că se va întâmpla, ba chiar în următoarea lună, în următoarele luni, că totul se va schimba . Şi văd cum dispar sate, sate îmbătrânite, părăginite, lăsate în voia nimănui. Se înmulţesc cazurile de maladii ale sărăciei, mai ales în mediul rural. Ce se întâmplă?
Sigur, ceea ce spuneţi dvs ţine mult de partea de politică rurală, unde includem şi infrastructura, şi politica socială pentru locuitorii din mediul rural. Vreau să amintesc, între paranteze, că domeniul agricol, din perspectiva economică, e unul din puţinele domenii din România, dacă nu singurul, unde încă nu există o politică socială de pensii sau de sănătate. Sigur, e integrat acest sector în partea globală, dar cam peste tot în Europa pentru agricultură avem fonduri mutuale de asigurări de sănătate, fonduri de pensii. Nu există încă o pensie a agricultorilor în România.
Ba da, aia de 20-30 de lei. Am auzit de pensii între 8 şi 30 de lei. Pensiile acelea de moarte venite din celălalt timp.
Astea sunt pensile fostelor cooperative agricole de producţie, ale CAP-urilor.
Da. Această supravieţuire socială din agricultură nu ar trebui să facă parte din ceea ce se numeşte Programul de dezvoltare rurală, programul de sustenabilitate rurală?
Politica agricolă comună şi, implicit, „Programul de dezvoltare rurală“, poate să facă anumite lucruri în limitele atribuţiilor pe care le are politica agricolă comună la nivel comunitar. Dar politica socială nu e în atribuţiile politicii agricole comune, nici măcar în mediul rural. Politica funciară, dacă ne gândim la comasarea terenurilor, la fel, nu e în atribuţiile politicii agricole comune. Politica de impozitare şi de taxare la fel nu e în atribuţiile politicii agricole comune. Deci, cel puţin parţial, investiţii în infrastructură, investiţii în servicii în mediul rural pot fi făcute şi prin Programul de dezvoltare rurală şi chiar se fac. Suma oricum nu e suficientă, oricât de mult ar veni din politica de dezvoltare rurală. Deci e nevoie şi de un complement naţional pentru această parte de infrastructură şi de servicii în mediul rural, dar cu siguranţă e nevoie de abordare naţională clară pe partea aceasta de politici sociale în agricultură, pe partea de politici funciare şi pe partea de politici fiscale de taxare şi aşa mai departe.
„România e unul din puţinele state UE pentru care alocarea bugetară pe agricultură va creşte“
Spuneţi că banii nu vor fi niciodată de ajuns. Cum vedeţi impactul acestei crize asupra a ce va însemna agricultura europeană în perioada imediat următoare, care este impactul acestei crize asupra posibilei dezvoltări româneşti şi, trei, care este impactul acestei crize asupra bugetului european?
Să încep cu ultima întrebare. Impactul asupra bugetului este probabil ceea ce se simte cel mai mult şi pe partea de agricultură şi de politică agricolă comună pentru că, evident, în ciuda faptului că Uniunea Europeană s-a lărgit, a trecut la 27, în curând 28 de state membre, bugetul alocat politicii agricole comune nu a crescut. Eu mă bucur că cel puţin nu a scăzut foarte mult, dar, în mod logic, ar fi trebuit să crească pentru a integra şi această lărgire a UE. Dar, şi din această perspectivă, cred că un stat membru cum e România ar putea să se considere totuşi mulţumit, pentru că, dacă pentru majoritatea statelor membre alocarea bugetară pentru politica agricolă comună va scădea în următoarea perioadă bugetară, 2014-2020, România e unul din puţinele state membre pentru care alocarea bugetară pe agricultură şi dezvoltare rurală va creşte. Nu mult, aşa cum spuneam, cum probabil se aşteptau românii înainte de intrarea în UE, dar totuşi e o alocare bugetară sigură pe următorii şapte ani şi care va creşte de la un an la altul. Integrând, acum, într-un mod mai larg, agricultura în această situaţie de criză economică, aş spune că viitorul agriculturii ar putea fi afectat în mod pozitiv de această situaţie de criză, în sensul că, în general, în situaţii de criză, lumea e mult mai atentă la ce mănâncă, la cum mănâncă, la costul alimentaţiei, şi deci agricultura redevine în centrul atenţiei, nu numai la nivel european, dar, observ acum, la nivel internaţional. Şi cred că e o oportunitate pentru agricultură şi pentru sectorul agroalimentar ca şi cea din Europa să-şi consolideze situaţia şi pe plan internaţional. Şi ăsta a fost şi obiectivul reformei politicii agricole comune, de a consolida capacitatea de producţie agricolă în Europa pe termen mediu şi pe termen lung, din punct de vedere calitativ, cantitativ, dar integrând, cred pentru prima dată la această dimensiune, şi perspectiva bunei gestiuni a resurselor naturale, a solului, a apei, a biodiversităţii, care sunt un fel de materii prime practic, sau factori de producţie pentru agricultură. Deci, din această perspectivă, cred că în viitor se va acorda mai multă atenţie agriculturii, care în ultimii ani era văzută ca un sector primar, prăfuit şi care a rămas în urmă şi trebuia să ne concentrăm mai mult pe servicii şi nu pe sectoarele primare. Ei bine, din nou revine pe agenda politică în Europa acest subiect şi, cu atât mai mult, preocupându-vă şi de chestiunile internaţionale, vedeţi modul cum aceste lucruri sunt abordate de ţările emergente, practic, din punct de vedere economic: America Latină, China, o parte din Asia şi, văd din ce în ce mai mult, chiar în Africa.
Interviu Dacian Cioloş, comisarul european pentru agricultură
Până să ajungem acolo, să ne reîntoarcem puţin la România.Dacă cineva va înţelege că resursele agricole ar putea să ne repoziţioneze în competiţie pe timp de criză, deocamdată ne izbim de realitate, de zidul cumplit al realităţii care spune că, an de an, pe piaţă, produsele importate din cele mai diverse ţări şi destinaţii posibile ale lumii devin prioritare. Şi e vorba de produse - numai în zona legumelor – care existau odată şi parcurgeau cel mult 20 de kilometri de la primul solar din jurul marilor oraşe. Roşiile vin din Turcia, cireşele din Spania sau de oriunde altundeva. Costă foarte mult, dar, culmea, produsul românesc costă şi mai scump.
N-aş generaliza când vorbim de dominaţia importurilor în sectorul agroalimentar din România. E vorba de anumite sectoare ale agriculturii şi aţi citat unul care e afectat prin excelenţă: sectorul legume-fructe.
Mie mi se pare cel mai vizibil pentru că este foarte căutat.
Sigur, este vorba despre alimentaţia de zi cu zi. Aici cred că România are nevoie, în anii următori şi cât mai repede, de un program de restructurare şi de reorganizare a producţiei de legume şi de fructe. Şi viitoarea politică agricolă comună va propune instrumente foarte concrete, inclusiv pentru aceste sectoare, inclusiv posibilitatea de a integra în programul multianual de dezvoltare rurală subprograme sectoriale, şi eu mă gândesc că restructurarea sectorului fructe – cel puţin -şi legume ar putea face obiectului unui asemenea subprogram cu o alocare bugetară multianuală, pentru a da o perspectivă producătorilor care vor să se lanseze în astfel de investiţii. Pentru că aici ar putea fi vizată nu doar asigurarea suficienţei de consum în România, dar, din punct de vedere structural-agricol, ar putea fi vizaţi acei mici producători care, cum spuneaţi, rămân cam în afara programelor de dezvoltare agricolă. Pentru că, dacă e să vorbesc şi de succese, eu cred că sectorul cerealelor se dezvoltă bine în ultima perioadă. Sigur, încă depinde mult de condiţiile climatice, dar aici, cu dezvoltarea unui sector de irigaţii sau recondiţionarea sectorului de irigaţii, cred că România poate să-şi consolideze o poziţie importantă la nivel european şi chiar regional, din perspectiva producţiei de cereale, în condiţiile în care cererea e mare, preţurile sunt bune, subvenţiile vin şi pentru sectorul de cereale şi cred că sunt foarte multe ingrediente care să dea încredere producătorilor în a investi în sectorul de cereale. La fel, pe partea de producţie de carne, văd că sectorul de ovine evoluează bine în România de câţiva ani, de prin 2007-2008, de când există o subvenţie clară, în fiecare an, şi sper că această susţinere financiară să fie menţinută în viitor. Văd că sectorul ovine începe să se redreseze şi să vizeze specializarea şi pe producţie de carne, dar şi pe producţia de lapte.
Cum ar putea să se întâmple ca oamenii să aibă un acces mai uşor la fondurile europene?
Problema dificultăţii accesului la finanţarea europeană în România nu e specifică doar agriculturii, ci vizează în general fondurile europene. Însă, specific pe agricultură, pentru că aici cunosc bine situaţia, am convingerea că, pentru următorul program de dezvoltare rurală 2014-2020, există o marjă importantă de simplificare şi pot să vă asigur că, atât timp cât voi fi în această poziţie la Bruxelles, responsabil cu agricultura şi dezvoltarea rurală, mă voi asigura că România elaborează un program de dezvoltare rurală care e clar, care e simplu, cu proceduri clare, simple şi de aplicat, şi de controlat. Acesta este un element: o simplificare reală şi există o marjă de manevră consistentă. În al doilea rând, cred că e nevoie de un serviciu de consultanţă care să fie îndreptat spre beneficiar.
De câţi ani se încearcă asta?
De mulţi ani. Văd în ultima perioadă că există ceva bâlbâieli şi cu constituirea acestor camere agricole şi o să insist şi în săptămânile următoare. Cred că România are nevoie de acest proiect al camerelor agricole.
De ce merge atât de greu înregistrarea produselor româneşti, a mărcilor româneşti. Nu vorbesc de mititeii româneşti, care au general o discuţie semisterilă, dar de ce avem atât de puţine proiecte şi produse?
Pentru că înregistrarea acestor produse cu denumire de origine şi indicaţii geografice presupune o iniţiativă şi o responsabilizare directă a producătorilor. Şi chiar o organizare a producătorilor în anumite regiuni geografice. Mă refer pur şi simplu la punerea de acord pe o anumită reţetă de fabricare, pe anumite reguli şi norme de respectat, care nu vin de sus ci, de data asta, trebuie să vină de jos în sus. Şi aici cred că un serviciu de consultanţă, de asistenţă tehnică ar putea juca un rol important, pentru că văd că de când există această implicare a serviciilor de consultanţă în Polonia, de exemplu, numărul de produse înregistrate creşte exponenţial. Şi acest potenţial există şi în România. Ceea ce, probabil, încă lipseşte este organizarea.
Se încarcă comentariile...
