„Ziua fără autoturisme“ în Capitală: o iniţiativă fără sens şi inaplicabilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iniţiativa „Ziua fără autoturisme“ - care se sărbătoreşte în mai multe oraşe din lume, deşi lăudabilă, ar paraliza oraşul, în condiţiile în care transportul în comun este deficitar şi nu poate prelua întregul trafic, susţin specialiştii.

Pentru orice bucureştean, folosirea transportului în comun este o adevărată aventură, indiferent dacă e zi de lucru sau de weekend. Tramvaie şi autobuze vechi, fără aer condiţionat, aglomeraţie de nedescris la orele de vârf, chiar şi la metrou, este un tablou cotidian pentru cei ce folosesc transportul public. 

În acest context, declararea datei de 22 septembrie drept ziua fără maşini în Capitală, cu excepţia transportului în comun, pare o glumă proastă. 

Decizia finală ar putea fi luată joi de Consiliul General, care va decide dacă traficul va fi restricţionat în tot oraşul sau doar în zona centrală. Dacă nu respectă regula, şoferii vor fi amendaţi şi riscă să rămână fără permis. 

Cel puţin aşa propun cei patru iniţiatori ai proiectului de hotărâre printre care se numără şi Tudor Ionescu. Ziua mondială fără maşini este celebrată anual, la 22 septembrie, promovând alternative pentru automobilul personal sau cel de serviciu la iniţiativa Comisiei Europene.

Iniţiativă inaplicabilă în Bucureşti 

Însă în Bucureşti nu se poate aplica această rezoluţie, potrivit experţilor. 

„La nivel de zonă centrală a Bucureştiului s-ar putea aplica, însă şi aici există dubii, pentru că, din păcate, încă nu avem infrastructura necesară - transportul în comun pentru acoperirea întregului oraş - sunt foarte mulţi oameni care stau în Ilfov şi lucrează în Bucureşti. Important de menţionat este şi data aleasă. Anul acesta şi la anul este în regulă, pentru că data de 22 septembrie cade în weekend. Dar ce facem în următorii 5 ani, când ziua de 22 va fi zi lucrătoare? Poate era mai bine de stabilit ultima zi de weekend din septembrie“, a explicat, pentru „Adevărul“, avocatul George Manciu, specialist în administraţia publică locală şi fost şef al Comisiei Transporturi din Primăria Capitalei. 

Potrivit acestuia, de „Ziua fără fără autoturisme“ vor profita doar taximetriştii, care îşi vor taxa clienţii după bunul plac. „Faptul că taxiurile sunt prevăzute ca excepţie este un lucru bun. Însă, din păcate, neavând încă noul regulament de taxi, în condiţiile unui număr limitat de taxiuri raportat la numărul celor ce tranzitează Bucureştiul, nu vom face altceva decât să încurajam abuzurile din partea taximetriştilor – care vor cere suprataxă. Taxiurile nu sunt suficiente când avem voie să circulăm cu maşinile personale, cu atât mai mult atunci când vom avea restricţii“, a mai spus specialistul. 

Deocamdată, nici Poliţia Rutieră nu ştie cum se va aplica decizia Consiliului General, în cazul în care va fi adoptată, şi nici cum vor fi sancţionaţi şoferii care nu vor respecta regula. „Aşteptăm mai întâi să se adopte hotărârea, apoi vom vedea cum se va aplica. Se va acţiona în baza Hotărârii Consiliului General. Acolo se va menţiona şi cine o va aplica, cine va aplica sancţiuni. Deocamdată, sunt multe necunoscute“, au declarat, pentru „Adevărul“, surse din Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei.

Ce maşini vor putea circula

Concret, proiectul propus de consilierii municipali prevede că, sâmbătă 22 septembrie, în intervalul 10.00-18.00 să nu se circule cu autoturismele în Bucureşti. Este vorba de circulaţia vehiculelor cu motor, inclusiv LPG, vehiculelor electrice cu două, trei sau patru roţi. 

Vor fi exceptate de la această prevedere ambulanţele, echipajele SMURD, pompieri, poliţie, jandarmerie, poliţie locală, precum şi ale altor instituţii şi servicii publice aflate în misiune. Vor mai putea circula, cu limita de viteză de 30 km/h, vehiculele de transport în comun, taxiurile, maşinile persoanele cu mobilitate redusă sau cu handicap şi vehiculele corpului diplomatic.

22 septembrie, ziua mondială fără maşini

Lansată în anul 2000 la iniţiativa Comisiei Europene, „Ziua mondială fără maşini“ este sărbătorită pe 22 septembrie în sute de oraşe din întreaga lume, iar în unele autorităţile locale oferă şi anumite beneficii. De pildă, în Tallinn, oamenii beneficiază în această perioadă de gratuitate la transportul public, dacă prezintă permisul de conducere. Iar într-un oraş din Portugalia are loc o vânzare de biciclete de ocazie, pentru a promova mersul pe două roţi.

Din România, s-au înscris până acum 14 oraşe printre care Bistriţa, Făgăraş, Iaşi, Bacău, Sibiu şi Tulcea.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite