Un membru CSM cere cercetarea procurorului general Augustin Lazăr în cazul declaraţiilor date de acesta după adoptarea OUG 13

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Augustin Lazăr FOTO Mediafax
Augustin Lazăr FOTO Mediafax

Judecătoarea Simona Marcu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a cerut marţi, în plenul CSM, sesizarea Inspecţiei judiciare pentru verificarea declaraţiilor procurorul general al României, Augustin Lazăr, făcute după adoptarea OUG 13, dar şi în ce priveşte situaţia de la DNA Ploieşti, respectiv dacă se ştia că sunt difuncţionalităţi.

Simona Marcu a arătat că sesizarea Inspecţiei Judiciare trebuie făcută în contextul în care Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) competenta de a verifica legalitatea şi oportunitatea emiterii unui act normative, aspect reţinut în decizia de luni a Curţii Constituţionale.

Judecătoarea a mai spus că sesizara Inspecţiei Judiciare ar trebui făcută şi sub alte aspect, care să fie decise de membrii CSM, în special cu privire la situaţia de la DNA Ploieşti, respectiv dacă s-au cunoscut disfuncţionalităţile de la acesta unitate de parchet, dacă s-au luat măsuri pentru a preîntâmpina evoluţia cazului procurorului Mircea Negulescu.

Simona Marcu a mai spus că al doilea punct cu care ar dori să fie suplimentată ordinea de zi a şedinţei Plenului CSM vizeaza sesizarea Inspectiei Judiciare pentru a verifică modul în care procurorul general, în calitate de reprezentant al Ministerului Public, a gestionat comunicarea publică în perioada ulterioară aprobării OUG 13 de modificare a codurilor penale, din perspectiva respectării obligaţiei de rezervă pe care o are orice magistrat.

Lazăr: Ancheta privind OUG 13 va fi continuată

Plenul CSM a luat act de cererea judecatorei Simona Marcu şi a suplimentat ordinea de zi cu cele două puncte propuse.

Chiar la intrarea în sediul CSM, procurorul general Augustin Lazăr a precizat că ancheta privind OUG 13 va fi continuată de Ministerul Public în ceea ce priveşte „strict aspectele penale, care ţin de competenţă ministerului”. „Ministerul Public în niciun caz nu va face evaluarea oportunităţii”, a precizat Augustin Lazăr, adăugând că „în cadrul secţiei penale va continuă această anchetă”, notează hotnews.ro. 

„Am văzut decizia Curţii Constituţionale, evident că ea este obligatorie pentru toţi şi, raportat la motive, noi vom continuă ancheta. Fără îndoială că Ministerul Public este sesizat cu aspectele penale ale problemelor, cu fapte penale concrete şi cu persoane concrete. Prin urmare, Ministerul Public nu va face evaluări ale legalităţii, ale oportunităţii actelor unei alte puteri, ci strict ne cantonăm la aspecte penale care ţin de competenţa Ministerului Public”, a spus Augustin Lazar, la intrarea în sediul Consiliului Superior al Magistraturii.

Întrebat dacă procurorii vor cere aviz de la Parlament pentru urmărirea penală a fostului ministru al Justiţiei, Florin Iordache, procurorul general a spus: „Vom vedea ce va face procurorul de caz”, arată news.ro.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite