Vouchere „Rabla“ suplimentare pentru bucureşteni
0Bucureştenii care vor să-şi cumpere o maşină nouă ar putea beneficia de o reducere de 2.400 de euro la achiţionare, 12.400 de euro în cazul uneia electrice şi 6.900 de euro pentru un vehicul hibrid plug-in, potrivit unui proiect aflat în dezbatere.
Bucureştenii ar putea primi o reducere suplimentară de 1.000 de euro la achiziţionarea unei maşini noi prin programul „Rabla” dacă Consiliul General al Municipiului Bucureşti va aproba un proiect de hotărâre recent depus în dezbatere.
Potrivit documentului depus de consilierul Lucian Iliescu (PMP), voucherele în valoare de 1.000 de euro ar putea fi oferite pentru achiziţionarea de maşini noi, concomitent cu predarea la Remat a autoturismelor vechi. Important este că suma de 1.000 de euro ar urma să se acorde în plus faţă de prima de casare de 6.500 de lei care se acordă în prezent prin Programul de stimulare a înnoirii parcului auto. Astfel, reducerea totală de care va beneficia un cumpărător de maşină nouă care are o rablă de dus la fier vechi va fi de peste 2.400 de euro.
În cazul achiziţiei unei maşini electrice reducerea totală din preţ va fi de 12.400 de euro (10.000 de euro ecobonus, 1.400 de euro primă de casare şi 1.000 de euro de la Primăria Capitalei). La fel, pentru maşinile hibrid cu sursă de alimentare externă (plug-in) reducerea va fi de 6.900 de euro (4.500 de euro ecobonus, 1.400 de euro primă de casare şi 1.000 de euro de la Primăria Capitalei).
Fără datorii la buget
Şoferii nu trebuie să aibă datorii la bugetul local, să aibă domiciliul în Bucureşti şi să fie de cel puţin trei ani proprietarii maşinilor pe care vor să le predea la Remat. Conform proiectului, în total, s-ar putea acorda 10.000 de tichete care nu sunt transmisibile. „Această măsură contribuie la încurajarea achiziţiei de către bucureşteni a autoturismelor noi, din ce în ce mai performante din punct de vedere al impactului asupra mediului, şi va fi coroborată cu măsurile de restricţionare a accesului autovehiculelor poluante în Bucureşti”, se arată în proiectul de hotărâre propus de Iliescu.
Care sunt ofertele de pe piaţa maşinilor full electrice şi hybrid plug-in
Un Volkswagen e-Up! are preţ de 25.838 de euro dar, cu toate reducerile poate ajunge la puţin peste 13.438 de euro. Are o putere de 82 CP şi o autonomie cuprinsă între 120 şi 160 kilometri. Smart are un preţ de pornire care depăşeşte puţin 22.000 de euro şi, cu reducere poate ajunge la 9.600 de euro.
Cu Mercedes trecem în altă ligă. Mercedes-Benz Clasa B 250 e este scos la vânzare la un preţ de 39.151 euro. Autoturismul pur ecologic este propulsat de un motor electric care dezvoltă 179 CP, are o autonomie de circa 200 kilometri şi cu reducerea poate fi achiziţionat cu 26.751 euro.
Apoi, cele mai multe maşini hibride vândute în România, în prima parte a acestui an, au fost înregistrate de Toyota, iar clasamentul continuă cu: Lexus (5 exemplare) şi Kia (4). Toyota are o gamă largă de maşini hibrid, la această oră existând şase modele. Un Prius, de exemplu, are un preţ de plecare de 31.100 de euro, iar cu reducere ajunge la 24.200 de euro.
Înterzicerea maşinilor poluante
Lucian Iliescu este consilierul care a propus recent un alt proiect, respectiv interzicerea în Bucureşti a autoturismelor cu grad mare de poluare. Concret, maşinile non euro, Euro 1 şi Euro 2 vor fi interzise în Capitală, între 6.00- 22.00, încapând cu 1 ianuarie 2019. Apoi, autoturismele Euro 3 ar urma să fie interzise din 2023, iar cele Euro 4 din 2025. „Toate aceste măsuri sunt benefice Municipiului Bucureşti în următoarea perioadă din mai multe motive, iar cele mai importante sunt reducerea poluării, fluidizarea traficului, siguranţa cetăţeanului. Ţinând cont că săptămâna trecută am intrat în procedură de infringement din cauza poluării, anunţ venit din partea Comisiei Europene, şi riscăm amenzi foarte mari, trebuie luate imediat măsuri împotriva poluării”, a declarat iniţiatorul celor două proiecte, consilierul în cadrul CGMB Lucian Iliescu.