Noua lege privind statutul magistraţilor riscă să blocheze instanţele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aproape jumătate dintre judecători îndeplinesc condiţiile de pensionare anticipată
Aproape jumătate dintre judecători îndeplinesc condiţiile de pensionare anticipată

Noua formă a legii privind statutul magistraţilor, pe care Klaus Iohannis este nevoit s-o promulge după ce Curtea Constituţională i-a respins sesizarea, ar putea bloca activitatea instanţelor.

UPDATE: Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis miercuri că nu a solicitat Guvernului adoptarea unei ordonanţe de urgenţă prin care să se amâne intrarea în vigoare a articolului 81 referitor la pensionarea anticipată a magistraţilor din noua Lege 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

CSM precizează într-un comunicat transmis AGERPRES că unele instituţii de presă au lansat în spaţiul public informaţii despre o astfel de solicitare adresată Executivului.

"Pentru evitarea propagării în spaţiul public a unor speculaţii sau interpretări deformate privind activităţile instituţiei şi ale sistemului judiciar, Consiliul Superior al Magistraturii subliniază ferm că nu este iniţiatorul unui astfel de demers. Această informaţie s-a bazat pe o eroare factuală şi a generat concluzii eronate privind sistemul judiciar", se menţionează în comunicat.

CSM adaugă că dreptul instituit prin prevederile articolului 81 din noua Lege 303/2004 conferă magistratului posibilitatea de a opta în legătură cu exercitarea acestuia şi, prin urmare, nu poate fi asimilat sub nicio formă unei excluderi forţate din activitate.

La rîndul său, preşedintele CSM a subliniat, miercuri, că instituţia nu a solicitat amânarea intrării în vigoare a prevederii legii privind pensionarea magistraţilor cu o vechime de 20 de ani. Un alt membru al Consiliului, Gabriela Baltag, a precizat că nu este vorba despre o pensionare forţată, ci la cerere.

"Informaţia potrivit căreia CSM ar fi adresat o solicitare în vederea amânarii intrarii în vigoare a dispoziţiilor privind pensionarea magistraţilor cu o vechime de 20 de ani nu corespunde realităţii. CSM nu a făcut un astfel de demers", a declarat Simona Marcu, preşedintele Consiliului.

***

Ştirea iniţială: Prevederile noii legi fac ca aproape jumătate dintre judecători îndeplinesc condiţiile de pensionare anticipată, astfel încât dacă aleg să se retragă, multe dintre instanţe vor rămâne fără judecători. Mai mult, dosarele pe care aceştia le judecă vor fi reluate de la zero.

Dacă în momentul de faţă, un procuror sau un judecător are nevoie de o vechime de 25 de ani pentru a ieşi la pensie, conform noii legi, aceştia se vor putea pensiona dacă au 20 de ani de activitate. 

Potrivit unei alte modificări a Legii 303, durata studiilor la Institutul Naţional al Magistraturii va creşte de la doi ani la patru ani, ceea ce înseamnă că în momentul în care o generaţie se va pensiona masiv, tinerii magistraţi vor întârzia să-şi înceapă activitatea şi să ocupe locurile rămase vacante.

După ce modificările la Legea 303 au fost declarate, marţi, constituţionale, preşedintele Klaus Iohannis este obligat să o promulge în decurs de zece zile. Preşedintele nu mai are altă cale de atac.

Potrivit unor surse guvernamentale, citate de G4Media.ro, situaţia la care s-a ajuns ar putea determina Guvernul Dăncilă să ia măsuri in extremis, având în vedere şi presiunea pusă de Comisia Europeană. În acest sens, Executivul ar putea emite o ordonanţă de prorogare (amânare) a prevederilor noului Statut al judecătorilor şi procurorilor privind pensionarea magistraţilor.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite