MAI: Strategiile de apărare împotriva inundaţiilor există deja, însă aplicarea lor durează

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) precizează, după afirmaţiile ministrului Carmen Dan referitoare la realizarea unei strategii de apărare împotriva inundaţiilor, că aceste documente există deja, fiind realizate în funcţie de hărţile de risc, dar că aplicarea lor durează.

Reprezentanţii ministerului au precizat, pentru News.ro, că strategiile de răspuns cuprind acţiunile pe care autorităţile trebuie să le aplice, unde şi câte forţe sunt necesare pentru acestea. Strategiile de apărare împotriva inundaţiilor sunt realizate în funcţie de hărţile de risc, potrivit News.ro.

Astfel, afirmaţia ministrului Carmen Dan „însă nu se poate întâmpla de mâine” se referea la aplicarea imediată a strategiilor, nu la realizarea lor.

”La nivelul Consiliilor Judeţene se întocmesc acele hărţi de risc şi în funcţie de ele noi ne propunem strategiile de apărare împotriva inundaţiilor. În situatii limită, avem posibilitatea să intervenim şi să consolidăm, să apăram zonele expuse riscului. Asta e rolul acestei strategii. Încercam să urmărim cu multă atenţie lucrul acesta, însă nu se poate inatâmpla maine, e o realitate. Situaţiile pe care le cunoaşteţi  nu au fost generate ieri, sunt situatii vechi. Rolul nostru e să gândim această strategie, astfel încât să punem oamenii la adăpost, pentru că e tot ce contează”, a spus Carmen Dan, aflată alături de premierul Viorca Dăncilă în zonele afectate de inundaţii.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite