Este vorba despre Legea 169/2017, potrivit căreia, la 30 de zile executate în penitenciar în condiţii necorespunzătoare, deţinuţii vor beneficia de şase zile considerate executate.
 
Ceea ce e prezentat ca „un plan coerent“ de către ministrul Toader îşi va vădi totala incoerenţă în lunile care urmează.
 
Liberarea a 3.500 de deţinuţi nu rezolvă solicitarea CEDO. Capacitatea oficială a penitenciarelor este de 18.000 de locuri, iar numărul deţinuţilor de aproape 26.000. Ar trebui să fie eliberaţi 7000 ca să fie soluţionată aritmetic problema supraaglomerării.
 
Însă supraaglomerarea va rămâne o problemă, cât nu e rezolvată chestiunea recidivei. Ne furăm iarăşi singuri căciula. Din păcate, mulţi dintre cei liberaţi vor reveni în scurt timp. Pentru că nu vor avea o sursă de venit în dependenţă cu un loc de muncă (Un cunoscut jurist relatează un episod de care ne-am lovit şi noi, de multe ori, în viaţă: fiindcă se apropia iarna şi n-avea lemne de foc, un individ s-a dat peste cap să se întoarcă în puşcărie. Aşa că, la judecată, în timp ce avocatul din oficiu se străduia „să-l scoată“, personajul, impacientat, le arăta tuturor ceasul. Pierdea ora mesei).
Supraaglomerarea e doar efectul unor cauze profunde care ţin de abordarea situaţiei deţinutului după liberare.
Despre situaţia din penitenciare trebuie discutat din perspectiva dreptului la muncă. De exemplu, la Jilava, penitenciar în regim deschis şi semi-deschis, din 1.300 de deţinuţi se duc la muncă 200. E drept că ar face-o mai mulţi, însă nu ar mai avea cine să asigure paza penitenciarului. Pentru că, da, în lipsa personalului, penitenciarul Jilava e păzit cu deţinuţi! Poate părea un paradox, dar e crunta realitate.
 
Supraaglomerarea e cauza directă a faptului că cei mai mulţi stau în penitenciare fără să fie incluşi în programe de reabilitare, în programe educaţionale (sunt foarte puţini cei înscrişi în programul „a doua şansă“). Nu primesc o calificare, nu sunt scoşi la muncă. În cadrul programului „Comunitatea terapeutică” (doar Jilava, Rahova si Târgşor beneficiază de acest program), susţinut din fonduri norvegiene, recidiva e de 2 deţinuţi la 100. Pentru cei care nu sunt incluşi în asemenea programe, recidiva în procent real e de aproape 80 la sută.
 
Nu vom rezolva problema penitenciarelor prin liberare, fără programe care să reducă recidiva. În primăvara anului viitor, CEDO ne va atenţiona din nou. Supraaglomerarea e doar efectul unor cauze profunde care ţin de abordarea situaţiei deţinutului după liberare.