Camera Deputaţilor invocă clauzele GDPR pentru a ascunde identitatea şi numărul celor care au văzut concertul Bon Jovi fără să cumpere bilet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Camerei Deputaţilor susţin că organizatorii concertului Bon Jovi nu au specificat clar în contract că pe peluza Casei Poporului să nu fie persoane fără bilet valabil. Aceştia au transmis că nu pot oferi informaţii despre cei prezenţi în curtea Casei Poporului, invocând clauzele GDPR.

Camera Deputaţilor susţine că în ziua în care a avut loc concertul Bon Jovi în Piaţa Constituţiei nu a fost solicitat şi aprobat de Camera Deputaţilor accesul auto pentru nici un autoturism fără drept de acces şi parcare la Palatul Parlamentului (ecuson auto). Autoturismele care care aveau însă ecuson au putut intra fără probleme. 

„Curtea Palatului Parlamentului este utilizată, însă, ca spaţiu de parcare şi pentru celelalte instituţii care au sediul în incintă. În Palatul Parlamentului au sediul mai multe autorităţi, iar Camera Deputaţilor nu are o situaţie completă a persoanelor care s-au aflat efectiv pe esplanada dinspre Piaţa Constituţiei. Având în vedere prevederile legislaţiei referitoare la datele cu caracter personal, coroborat cu faptul că nu există, aşa cum am menţionat anterior, o situaţie completă, nu suntem în măsura să comunicăm lista persoanelor care au fost prezente”, se arată în răspuns, informează hotnews.ro.

Reprezentanţii Camerei Deputaţilor susţin că în alte ocazii organizatorii de evenimente au încheiat contracte, în care au cerut poziţionarea de gradene în Curtea Palatului Parlamentului şi „au dorit să includă clauza de neparticipare a angajaţilor sau a altor persoane care nu prezentau un bilet valabil”. „În cazul de faţă, la încheierea contractului nu a fost stipulată o asemenea prevedere”, se mai arată în răspunsul dat de reprezentanţii Camerei Deputaţilor.

Acesta este răspunsul complet al Biroul pentru informare publică şi relaţia cu societatea civilă/Direcţia comunicare şi relaţii publice - Camera Deputaţilor: „În clădirea Camerei Deputaţilor este permis accesul pentru personalul care asigură activităţile de bază, de suport, de mentenanţă tehnică şi administrativă în regim de permanenţă şi se face conform Regulamentului privind ordinea şi siguranţa în Palatul Parlamentului. În data de 21 iulie nu a fost solicitat şi aprobat de Camera Deputaţilor accesul auto pentru nici un autoturism fără drept de acces şi parcare la Palatul Parlamentului (ecuson auto).

Curtea Palatului Parlamentului este utilizată, însă, ca spaţiu de parcare şi pentru celelalte instituţii care au sediul în incintă. În Palatul Parlamentului au sediul mai multe autorităţi, iar Camera Deputaţilor nu are o situaţie completa a persoanelor care s-au aflat efectiv pe esplanada dinspre Piaţa Constituţiei.

Având în vedere prevederile legislaţiei referitoare la datele cu caracter personal, coroborat cu faptul că nu există, aşa cum am menţionat anterior, o situaţie completa, nu suntem în măsura să comunicăm lista persoanelor care au fost prezente. Pe de altă parte, în parcarea Palatului Parlamentului pot intra doar autoturismele cu ecuson care le conferă atât dreptul de acces, cât şi de parcare.Accesul în clădire se face conform Regulamentului privind ordinea şi siguranţa în Palatul Parlamentului. Accesul strict pietonal în curtea Palatului Parlamentului a fost aprobat la nivelul Secretariatului general al Camerei Deputaţilor, în acord cu Regulamentul privind ordinea şi siguranţa în Palatul Parlamentului. În clădire a avut acces doar personalul care îşi desfăşoară activitatea în ture, în regim de permanenţă.

Facem precizarea ca, anterior acestui eveniment, s-au mai încheiat contracte între diverşi organizatori de manifestări similare şi Camera Deputaţilor pentru poziţionarea unor gradene în curtea Palatului Parlamentului.
În cadrul unor astfel de contracte, organizatorii au dorit să includă clauza de neparticipare a angajaţilor sau a altor persoane care nu prezentau un bilet valabil. În cazul de faţă, la încheierea contractului nu a fost stipulată o asemenea prevedere.”

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite