Averea Elenei Udrea. Divorţul care a îmbogăţit-o şi dărnicia cu care a vândut un Porsche Cayenne cu 5.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Udrea a reuşit să strângă în numai câţiva ani o avere impresionantă FOTO Mediafax
Elena Udrea a reuşit să strângă în numai câţiva ani o avere impresionantă FOTO Mediafax

Procurorii DNA n-au emoţii în privinţa recuperării prejudiciului presupus a fi creat de Elena Udrea în dosarul “Gala Bute”. Aceştia vor avea doar “l'embarras du choix” (dificultatea alegerii) în cazul zecilor de terenuri şi clădiri aflate în proprietatea fostului ministru.

Anchetatorii au pus sechestru asigurător pe mai multe imobile şi pe câteva milioane de lei din averea Elenei Udrea, aceeaşi măsură fiind luată şi în cazul celorlalţi inculpaţi din dosarul “Gala Bute”.

În numai câţiva ani, Elena Udrea a dobândit o avere fabuloasă. Lecturarea primei declaraţii de avere a acesteia, cea din 2008, când a fost aleasă deputat, şi a ultimei declaraţii, din 2014, arată discrepanţe uriaşe. În cei şase ani, Elena Udrea a dobândit case, terenuri, maşini de lux şi bijuterii în valoare de milioane de euro.

Latifundiara de la Nana

Potrivit ultimei declaraţii de avere, din iunie 2014, Elena Udrea deţine numai în Capitală şase terenuri intravilane, cel mai mare având peste 5.000 de metri pătraţi. Toate acestea imobile au fost dobândite în urma partajului făcut cu fostul său soţ, Dorin Cocoş. Elena Udrea şi Dorin Cocoş au divorţat, în 10 iunie 2013.

Totuşi, deputata PMP stă cel mai bine la terenurile agricole. Ea deţine în judeţul Călăraşi, în total, 420.665 de metru pătraţi de teren, ceea ce o califică la titlul de “latifundiară”.
Astfel, Elena Udrea este proprietara a 11 terenuri agricole în zona comunei Sohatu, toate achiziţionate anul trecut. La Săruleşti, aceasta mai are cinci terenuri, cumpărate în 2013 şi 2014.

În comuna Nana, unde a cumpărat pământ şi fata cea mare a fostului preşedinte Traian Băsescu, deputata are două terenuri agricole, luate în 2013. În sfârşit, ultimele trei terenuri din moşia Elenei Udrea, achiziţionate tot în 2013, se află pe raza comunei Gurbăneşti.

Cum să scapi de un Porsche Cayenne Turbo cu 5.000 de euro

La rubrica clădiri, fostul ministru PDL a trecut o pătrime dintr-un teren de 635 de metri pătraţi, precizând că este vorba despre “Suprafaţă construită imobil”. Udrea a mai menţionat în declaraţia de avere o casă de locuit de 169,52 de metri pătraţi, deţinută integral, obţinută la partaj.

De asemenea, a trecut în declaraţie şi două autoturisme, primite tot la partaj: un Mercedes, fabricat în anul 2005, şi un Fiat 500, din 2012.

În 2014, Elena Udrea a scăpat de mai multe proprietăţi. Ea a vândut cu 90.000 de euro un apartament de 60 de metri pătraţi, din Bulevardul Unirii, cumpărat în 2003 şi o casă de 169 de metri pătraţi de pe Şosea Pipera-Tunari, care i-a revenit integral în urma partajului. Acest ultim imobil i-a adus în conturi 165.000 de euro.

De alte bunuri Elena Udrea a preferat să se debaraseze extrem de ieftin. Tot anul trecut, ea a vândut lui Tudor Breazu, administratorul moşiei sale din Călăraşi, un autoturism de lux Porsche Cayenne Turbo. Maşina, care valorează minimum 45.000 de euro la mâna a doua, a fost cedată lui Breazu pentru doar 5.000 de euro. De remarcat că autoturismul de lux nu apare în declaraţiile de avere anterioare ale Elenei Udrea.

Avere ”cash” impresionantă

Dacă în 2008 Elena Udrea declara bijuterii în valoare de 50.000 de euro, anul trecut deputata a menţionat că deţine bijuterii din aur şi argint în valoare de 100.000 euro.

Un salt încă şi mai spectaculos l-a cunoscut averea sa ”cash”. În decembrie 2008, Elena Udrea avea un singur cont în bancă, de 15.000 de euro. După şase ani, Udrea a declarat conturi în valoare de peste 1,2 milioane de lei şi 500.000 de euro. Activele deţinute la mai multe firme întregesc averea Elenei Udrea.

De asemenea, ea s-a declarat creditor şi finanţator la mai multe persoane şi firme, printre care Agro Green Nana (firma care îi administrează terenurile agricole), cărora le-a acordat împrumuturi de circa 2,2 milioane de lei şi 380.000 de euro. În aceste condiţii, venitul obţinut de Udrea în calitate de deputat, de 58.900 lei, poate fi considerat mărunţiş.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite