154 de persoane semnalate în Sistemul Informatic Schengen au fost găsite în ultima săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:
154 de persoane au fost depistat prin Sistemul Informatic Schengen FOTO Adevărul
154 de persoane au fost depistat prin Sistemul Informatic Schengen FOTO Adevărul

Un număr de 154 de persoane semnalate în Sistemul Informatic Schengen (SIS), printre care 43 cu mandat european de arestare, au fost găsite în ultima săptămână de poliţiştii români şi partenerii străini, în urma cooperării prin Biroul SIRENE din IGPR.

Mai exact, în perioada 31 august - 6 septembrie, au fost identificate astfel şi 45 de autovehicule, precizează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), iar pe teritoriul României au fost găsite 104 de persoane care fac obiectul unor semnalări în SIS, potrivit sursei citate.

De altfel, poliţiştii au pus în aplicare 14 mandate europene de arestare şi au depistat şase persoane dispărute şi 41 are erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară. În acelaşi interval, tot pe teritoriul României, au fost identificate 34 de autoturisme căutate pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cursul procedurilor penale de către autorităţi din state membre Schengen.

De asemenea, autorităţile străine au identificat pe teritoriul lor 50 de persoane urmărite de Poliţia Română, dintre care 29 cu mandat european de arestare, şase căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar una, semnalată ca dispărută.

Tot în statele Schengen au fost găsite 11 autovehicule semnalate de România în vederea indisponibilizării, potrivit IGPR.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite