Joi, 23 aprilie, circulaţia va fi restricţionată pe mai multe bulevarde din Capitală
0Joi, 23 aprilie, circulaţia rutieră de pe mai multe bulevarde ale Capitalei va fi restricţionată cu ocazia organizării unui marş militar de retragere cu torţe.
„În conformitate cu avizul Comisiei Tehnice de Circulaţie din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, la data de 23 aprilie, între orele 20.00 – 22.00, va avea loc un ceremonial militar de retragere cu torţe, pe traseul Palatul Cercului Militar Naţional – Bd. Regina Elisabeta – Bd. M. Kogălniceanu - P-ţa. Operei – Splaiul Independenţei – Pod Cotroceni – Şos. Cotroceni – Bd. Iuliu Maniu - Bd. G.ral Vasile Milea – Bd. Timişoara – Str. Ruxandra Marcu - Str. Drumul Taberei“, anunţă reprezentanţii Brigăzii Rutiere Bucureşti.
Deplasarea participanţilor se va face pe prima bandă de circulaţie.