Într-un articol recent am investigat capela Ştirbey de pe moşia Buftea, lămurind aspectele legate de datarea ei şi stabilind paternitatea proiectului: arh. danezo-austriac Theophil von Hansen. Dacă acel monument s-a bucurat de atenţia publică, despre capela palatului Ştirbey din Calea Victoriei nu se vorbeşte nimic în istoriografia bucureşteană.

Din testamentul fostului domnitor Barbu D. Ştirbey (născut în 1799, domneşte între 1849-1853, 1854-1856), ce se stinge la Nisa în 1869, aflăm condiţiile impuse copiilor lui la repartizarea proprietăţilor. Prinţul George B. Ştirbey (1828-1925) primeşte palatul din Bucureşti cu toate mobilele şi toată argintăria ”sub îndatorire a ţine capela din palatu în toată vremea cu cea mai bună orânduială spre pomenirea noastră” (Sursa: B.A.R., mss, I acte 23). Este prima mărturie scrisă despre existenţa unui lăcaş de rugăciune pe proprietatea din Calea Mogoşoaiei, azi Calea Victoriei.

Judecând după planuri, capela era legată de aripa dreaptă a palatului Ştirbey, cea folosită de soţia sa, doamna Elisabeta (1805-1874).

Planul parterului palatului Ştirbey, arh. Fr. Hartmann, 1882 (Sursa: A.N.D.M.B. fond P.M.B. Tehnic, dosar 50/1882, f.70)

O a doua mărturie despre cum arăta această aripă într-o perioadă anterioară Războiului de Independenţă, dar imposibil de datat cu certitudine, ne este furnizată de Eliza Ştirbey Brătianu, nepoata domnitorului:

„O bisericuţă (paraclis) la care conducea o sală lungă, îngustă, plină de mister şi groază, întregea acest apartament pe care tata l-a schimbat cu totul după războiul din 1877.” (Sursa: Elisa Brătianu, Ion I.C. Brătianu, Memorii involuntare, Ed. Oscar print, p. 22)

Două surse de arhivă completează aceste informaţii şi fac posibilă astăzi reconstituirea capelei: fondul Institutului Naţional al Monumentelor Istorice (fostul D.M.I., dosar 2478, aviz 160/1983 semnat de ref. Spec. Mihai Mircea şi Cristian Moisescu) şi fototeca Arhivelor Naţionale ale României.

Judecând după planurile din 1983 capela avea o formă simplă, mononavată, dar pereţii erau dispuşi destul de neregulat, indicând o adăugare a construcţiei limitată de alte dependinţe (apar şase pereţi de diferite lungimi) sau de suprafaţa avută la dispoziţie. Faţă de palat, capela nu era perfect perpendiculară. Calea de acces exterioară era pe peretele dinspre curtea posterioară a palatului şi pare a fi o rampă cu trepte, zidul respectiv prezentând două străpungeri, posibil intrarea şi o fereastră. Capela avea o suprafaţă de 36, 40 m.p. şi o înălţime de 4,5 m.

Puţin deasupra nivelului solului, aproape sub fereastra tripartită, se afla o a doua fereastră dublă, cel mai probabil gură de aerisire pentru pivniţă. Aceasta prezenta culoare de acces şi două spaţii cu nivelul acoperit de pământ, fiind folosite pentru depozitare. Parterul capelei a fost acoperit cu plăci de mozaic. Nivelul etajului era format dintr-un balcon (cafas) cu două scări, una în spirală formată din 16 trepte de lemn şi alta din 5 trepte de lemn care duceau spre o altă încăpere, posibil legatura de odinioară cu palatul de care amintea Eliza Brătianu. Din imaginea prezentă la dosar, balconul prezintă  un grilaj vertical paralel foarte simplu şi la fel şi porţiunea celor 5 trepte spre nivelul superior, neobservându-se vreun element decorativ.

În ceea ce priveşte materialele de construcţie, într-un raport al ing. Dragoş Badea din 8 august 1983 se menţionează zidăria portantă din cărămidă, planşeul peste subsol din bolţi de cărămidă, două planşee peste parter şi etaj din lemn de brad (vizibile datorită stării avansate de degradare), şarpantă.

Construcţia este posibil a fi fost realizată de meşteri mai puţin pricepuţi, neprezentând elemente decorative sau o concepţie deosebită.

Din fotografii se mai poate observa în cupola-luminator imaginea lui Isus Pantocrator (figura cu aureolă este văzută uşor din semi-profil, are părul lung şi barba neagră, este drapată, binecuvântează cu mâna dreaptă, cea stângă o ţine pe un mare glob). Figura era realizată în stilul neoclasic, baza cupolei elipsoidale fiind acoperită cu un cer înstelat, din care doar un foarte mic fragment mai era la locul lui, iar în trompele de colţ erau figurile, aproape complete, ale unor îngeri.

Anul 1983 este posibil a fi şi cel al demantelării capelei. Cu toate că se recomanda extragerea picturii în ulei de la interior, este foarte posibil ca aceasta să se fi distrus. Rămâne însă un exemplu de capelă de palat domnesc şi prin porţiunile păstrate de pictură în ulei în stilul neoclasic, confirmă gustul unitar al întregului complex.

 

 
Copiii Caterinei Ştirbey Hiott în curtea posterioară a palatului, în faţa capelei, fotografii din perioada premergătoare celui de-al doilea război mondial (Sursa: A.N.R. fototeca, inv. 10054)
 
Sursa citatului din rezumat: C. Alessandrescu, Dicţionarul geografic din Ilfov, Socecu, Bucuresci, 1892, p. 49