Cântecul cometei

Miercuri, în timp ce noi, românii, eram în spasmele ultimei săptămâni a campaniei electorale, în timp ce unii erau fericiţi, în timp ce alţii îşi smulgeau părul din cap, în tot acest timp ceva minunat s-a petrecut deasupra noastră. Adică, pentru a fi mai exactă, ceva grozav s-a petrecut în cer.

Nu, nu am o epifanie, nici nu încerc să vă vând un pont (!) sau să subliniez că, dacă mai credeţi în Dumnezeu, ar trebui să votaţi cu X sau cu Y. Ceva chiar s-a petrecut în cer miercuri, ceva absolut minunat care, din fericire, nu are nicio legătură cu alegerile. Este vorba despre o premieră în istoria spaţială: un robot numit Philae s-a plasat miercuri pe nucleul unei comete. Da, al unei comete. Un live streaming a permis oamenilor din lumea întreagă să fie conectaţi la toate procedurile, la toţi paşii, să urmărească procesul ore în şir. La final, cu toţii au putut admira şi prima fotografie realizată de către robotul Philae, plasat pe cometa Ciurimov-Gherasimenko.

Pentru cei pasionaţi de cifre, reprezentanţii Agenţiei Spaţiale Europene au explicat că robotul Philae, al cărui rol este să recolteze mostre de pe cometă, a fost lansat de pe o sondă, Rosetta, care călătoreşte prin spaţiu de zece ani. Philae a fost lansat la o distanţă de 20 de kilometri de cometă şi a fost în cădere liberă timp de şapte ore (singur şi ciudat).

Philae va lucra până în martie când, după cum spun cercetătorii, „va muri de cald“, deoarece cometa se va apropia foarte mult de Soare. Aşteptările în ceea ce priveşte „micuţul“ robot (greu de 100 de kilograme) sunt foarte mari: cu ajutorul lui s-ar putea afla multe informaţii valoroase despre originea Sistemului Solar, dar şi despre cum a apărut viaţa pe Pământ.

Dacă aţi rezistat până aici, aş putea să plusez cu încă vreo câteva detalii. În transmisiunea de pe internet am văzut oameni aproape plângând când robotul a ajuns pe cometă şi misiunea lor a reuşit. I-am văzut pe oameni aplaudând frenetic atunci când au primit prima imagine de pe cometă, o fotografie ciudată, plină de întuneric, în care, pe fundal, se zăreşte ceea ce îl va distruge într-un final pe robotul Philae: lumina Soarelui.    
La o zi distanţă, au fost făcute publice mai multe sunete ciudate, slabe, produse de oscilaţiile câmpului magnetic al corpului cosmic, înregistrare de sonda Rosetta. În cuvinte mai simple, a fost înregistrat cântecul cometei. Oamenii de ştiinţă spun că încă încearcă să explice fizica din spatele acestui fenomen.  

Şi acum, lăsând deoparte muzica nepământeană, să ne întoarcem la viaţa noastră cea de toate zilele. La alegeri. La ploaie. La mizerie, la boli, la nepăsare. Să ne întoarcem la furia noastră măruntă. Să ne întoarcem la numărul de celule care ne compun. La toată această banalitate în care plutim şi noi, la rândul nostru, nu chiar ca nişte roboţi programaţi să fie curajoşi ci, mai degrabă, ca nişte raci frumoşi, lustruiţi şi aruncaţi în ceaun. La toată această impresie că suntem buricul pământului. La speranţa secretă că vom trăi veşnic. La tot blabla-ul din creiere noastre.

Cu toate acestea, s-ar putea să nu fie încă totul pierdut. Pentru că, ce bine!, unii dintre noi încă mai pot să râdă, să plângă, să danseze. Pentru că încă nu ni s-au şters toate reflexele de dinainte de a avea corpuri. Pentru că uneori încă mai putem să ne imaginăm. Putem să ascultăm un cântec de cometă, fără să-l considerăm un semn rău. Putem să visăm binele.