USM, obligată să-şi revadă decizia de finanţare a unor locuri de studii din cont propriu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării (MECC) a emis un ordin prin care solicită conducerii Universităţii de Stat din Moldova (USM) reexaminarea deciziei privind alocarea unor locuri de studii cu finanţare din bugetul propriu al instituţiei.

Ordinul a fost emis în urma sesizării parvenite din partea Consiliului Rectorilor din Republica Moldova care a semnalat încălcarea de către USM a prevederilor regulamentului cu privire la organizarea admiterii în ciclul I – studii superioare de licenţă pentru anul universitar 2017-2018, şi în ceea ce priveşte termenele de organizare şi desfăşurare a admiterii în ciclul I – studii superioare de licenţă şi în ciclul II – studii superioare de master, pentru anul 2017-2018.

Consiliul Rectorilor a solicitat, miercuri, 9 august, MECC să anuleze ordinul privind admiterea la studii cu finanţare din sursele bugetare care s-a făcut la USM. Rectorii sunt nemulţumiţi de faptul că administraţia USM ar fi început admiterea mai devreme expediind pretendenţilor la studii, prin poşta electronică, mesaje în legătură cu înmatricularea la studii.

Totodată se spune că în dimineaţa ultimei zile de depunere a actelor în prima etapă de admitere, pretendenţilor la studii, USM le-a trimis mesaje prin care i-a informat că au fost deja înmatriculaţi şi de urgenţă trebuie să depună actele în original, motiv pentru care aceştia şi-au retras actele de la alte universităţi, declarând că sunt înmatriculaţi la USM fără taxă. Totodată, printr-un alt ordin din 5 august, fost înmatriculate în anul I, fără achitarea taxei pentru primul an de studiu, 373 de persoane.

Preşedintele Consiliului Rectorilor, Grigore Bolestecinic, rectorul Academiei de Studii Economice (ASEM), a spus pentru IPN că USM ar fi admis studenţii la studii cu finanţare bugetară la cele mai solicitate facultăţi, cum este economia şi dreptul, iar restul instituţiilor de învăţământ superior ar fi rămas fără candidaţi la aceste specialităţi. Potrivit lui Grigore Belostecinic, finanţarea a peste 300 de locuri de studii bugetare, de către USM din cont propriu, se va face la specialităţile mai puţin solicitate.

Prorectorul pentru activitate didactică a USM, Otilia Dandara a declarat pentru IPN că USM-ului i-au fost repartizate 750 de locuri cu finanţare de la stat, dintre care doar 660 au fost acoperite, restul urmează să fie scoase la concurs în cadrul etapei a doua de admitere. Potrivit Otiliei Dandara, în timp ce din contul resurselor acumulate pe cont propriu de către instituţii se fac reparaţii ale edificiilor, USM a ales să finanţeze studiile a 373 de elevi care au avut note mari, dar din cauza concurenţei prea mari nu au reuşit să obţină un loc cu finanţare de la buget.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite