Rezultat alarmant al unui sondaj: 50 de elevi recunosc că s-au îmbătat de cel puţin 40 de ori, iar 34 admit că au folosit cocaină
089 de elevi din clasele a IX-a şi a X-a din Chişinău au spus, în cadrul unui sondaj, că în ultimele 30 de zile au fumat între una şi cinci ţigări pe zi. Alţi 41 de elevi au fumat câte şase-zece ţigări, iar 30 de elevi – chiar şi peste 20 de ţigări pe zi. Rezultatele sondajului sunt prezentate de către Direcţia generală educaţie, tineret şi sport a municipiului Chişinău, transmite IPN.
În total, 2679 de elevi din cadrul a 22 de instituţii de învăţământ din toate sectoarele capitalei au răspuns la chestionar. Fiind întrebaţi cât de des au consumat bere în ultimele 30 de zile, 122 dintre elevi au spus că au consumat mai mult de 40 de ori, 67 de elevi au spus că au consumat de 20-39 de ori, iar 560 – o dată sau de două ori. În cazul a 1823 de elevi răspunsul a fost negativ.
Fiind întrebaţi cât de des s-au îmbătat pe parcursul vieţii, 253 de elevi au răspuns că de trei-cinci ori, 78 au răspuns: zece –19 ori, iar 50 de elevi s-au îmbătat pe parcursul vieţii mai mult de 40 de ori. În cazul a 1512 respondenţi acest lucru nu s-a întâmplat niciodată.
Vârsta primului consum de alcool este mai mare de 15 ani în cazul a 598 de elevi, 14 ani – în cazul a 582 de elevi şi 11 ani sau mai puţin – în cazul a 339 de elevi. La întrebarea unde consumă cel mai des alcool, 116 elevi au răspuns – acasă, 107 – la alţii acasă. Lista este continuată de parcuri, cluburi sau în alte părţi.
14 elevi au recunoscut că au folosit cocaină mai mult de 40 de ori, iar 20 de elevi au consumat o dată sau de două ori cocaină. Canabis au folosit una sau de două ori 93 de elevi, iar 18 au consumat mai mult de 40 de ori această substanţă. Totodată, 18 elevi au răspuns că au consumat ecstasy de una sau două ori, în timp ce 11 elevi au consumat mai mult de 40 de ori.
442 de elevi au spus că petrec aproximativ două ore zilnic din timpul liber pe reţelele de socializare şi jocurile video, alţi 389 stau pe internet aproximativ trei ore zilnic, iar 388 petrec aproximativ şase ore sau chiar mai mult.
Instituţiile cu cea mai mare încredere din partea elevilor sunt şcolile elementare – 1187 de respondenţi. 691 din elevi au încredere în Biserică, 316 – în Poliţie, iar 224 – în judecători.
Chestionarea a fost realizată în cadrul proiectului „Tinerii în Europa - un program de prevenire a consumului de droguri”.