Fraude de milioane la bugetul de stat din oferirea nejustificată a ajutoarelor sociale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bugetul statului a fost prejudiciat cu peste 9 milioane de lei în urma nejustificate de ajutoare sociale. Neregulile au fost depistate de Inspecţia Socială din cadrul Ministerului Muncii.

Fraudele s-au produs în urma utilizării ceritificatelor false de către beneficiari sau declarării unor informaţii eronate privind componenţa familiei sau veniturile acesteia. Procuratura Generală a fost sesizată pe marginea acestui caz.

În perioada rece a anului , adică lunile noiembrie-martie, un număr de 93 mii 430 de gospodării au beneficiat de cel puţin o plată socială din partea statului.

”Ajutorul social are drept scop asigurarea unui venit lunar minim garantat, familiilor defavorizate pentru a depăşi situaţia de dificultate în care se află. Minimum garantat de stat pentru anul curent este de 640 de lei, stabilit în Legea Bugetului de Stat. Ajutorul social se stabileşte în conformitate cu evaluarea venitului global mediu lunar al familiei. Dreptul la ajutor social în baza unei cereri se stabileşte pentru o perioadă de 6 luni. Ulterior, aceasta poate fi depusă din nou, pentru 6 luni, dar perioada de solicitare a ajutorului social nu va depăşi 24 luni calendaristice”, a menţionat ministrul Muncii Valentina Buliga.
 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite