Vladimir Voronin: Românii n-au construit nimic în Basarabia. Doar case din paie şi fără drumuri
0
Liderul comuniştilor de la Chişinău, Vladimir Voronin, nu se arată atât de încântat de ideea unirii cu România. Fostul preşedinte moldovean susţine că pe timpul României Mari nu s-a construit nimic în Basarabia, decât case din paie.
„În 22 de ani, românii în Moldova sau în Basarabia, cum o numesc ei, n-au construit nimic. Niciun obiect industrial, nicio instituţie socială, nimic n-au făcut. Case cu paie, fără drumuri şi fără nimic”, a declarat Vladimir Voronin joi, 8 februarie, la emisiunea „Important” de la TVC 21.
Fostul şef de stat susţine că a avut recent întrevederi cu mai mulţi ambasadori acreditaţi la Chişinău, iar aceştia i-ar fi spus că nu sprijină unirea celor două maluri ale Prutului.
„Vă imaginaţi dacă Basarabia, cum o numesc românii, se uneşte cu România ce vor face acei 3 milioane de unguri care locuiesc pe teritoriul României. Ce vor face acei români care sunt pe teritoriul Bulgariei? Asta numai va începe, scântei, acest foc”, a subliniat comunistul.
Potrivit lui, e foarte uşor de spus „hai să ne unim şi scăpăm de probleme”: „Nu mai scăpăm noi de nimic, intrăm într-un hal extraordinar”.
Referitor la acele primării care au semnat declaraţii simbolice de unire cu România, Voronin a pus la îndoială faptul că aleşii locali s-ar fi organizat în mod independent.
„Artificial au fost organizate. Nu s-au mai convocat consilierii ceea din capul lor. Noi în toate aceste localităţi avem organizaţii de partid (...) şi ne-au povestit cum se face chestia asta şi cum se semnează aşa-numitele declaraţii de unire simbolică. Se fac artificial, cu interes, contra plată, oamenii n-au ce face acum şi stau şi se gândesc numai la unire în aşa sărăcie şi aşa nevoie”, a adăugat ex-preşedintele.