În preajma summitului de la Vilnius, Guvernul Moldovei a lansat un site despre integrarea europeană şi distribuie broşuri
0
Cu două săptămâni înainte de summitul de la Vilnius (28-29 noiembrie), unde Moldova urmează să parafeze Acordul de Asociere şi a Zonei de Liber Schimb, Guvernul a lansat o pagină oficială ce cuprinde informaţii despre integrarea europeană.
Pe adresa gov.md/europa se explică ce reprezintă acordurile care urmează a fi parafate, ce înseamnă parafare, liberalizarea regimului de vize, se regăsesc date despre Uniunea Europeană şi evoluţia relaţiilor RM-UE, precum şi informaţii despre proiecte europene implementate în ţara noastră.
De asemenea, a fost deschisă şi o pagină pe facebook, care, până la amiază, acumulase deja peste 300 de like-uri.
Tot astăzi, Ministerul de Externe şi Ministerul Economiei au editat două broşuri dedicate Acordului de Asociere şi Zonei de liber schimb aprofundat şi cuprinzător.
Disponibile în limibile română şi rusă, ghidurile oferă informaţii despre conţinuturile celor două documente, principii politice, economice şi sociale, cooperare financiară, bariere şi beneficii.
„Integrarea europeană oferă un model şi ne stimulează pentru a dezvolta ţara, astfel încât cetăţenii să aibă un trai decent, locuri de muncă bine plătite, infrastructură modernă, justiţie corectă şi educaţie de calitate”, se spune în mesajul premierului Iurie Leancă, postat pe site.