Primarul de Râşcani, Victor Bogatico, a fost eliberat din izolator

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Bogatico a fost eliberat
Victor Bogatico a fost eliberat

Primarul oraşului Râşcani, ales din partea partidului lui Usatîi, Victor Bogatico, a fost eliberat din izolator şi va fi cercetat în arest la domiciliu.

Judecătorii nu au admis demersul procurorilor de a-l lăsa după gratii pe primarul Victor Bogatico.

Activiştii Partidului Nostru au salutat cu aplauze eliberarea din izolator a primarului de Râşcani.

Amintim că primarul oraşului Râşcani, ales din partea partidului lui Renato Usatîi, Victor Bogatico, şi un complice au fost reţinuţi sâmbătă de ofiţerii anticorupţie pentru o mită de 5000 de dolari.

Într-un mesaj video postat pe Facebook, liderul formaţiunii din care face parte Bogatico, Renato Usatîi, a calificat reţinerea primarului de Râşcani drept o comandă politică. Acesta l-a acuzat pe şeful Direcţiei Nord a CNA de implicare nejustificată în acest caz. Totodată, Usatîi nu neagă că Victor Bogatico ar fi nevinovat: "Dacă el e vinovat şi dacă orice primar din cadrul Partidul Nostru, inclusiv eu, va fi vinovat pentru ceva, atunci va trebui să răspundă în conformitate cu legea, dar să nu fie aplicată legea în mod selectiv", a comentat Usatîi.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite