Cultura, ca domeniu de activitate, nu este o trufanda exotică, pe care o serveşti musafirilor uimiţi o dată pe an, la masa de Paşti sau de Revelion. Ea atrage, în statele puternice, investiţii publice şi private considerabile şi aduce, la rândul ei, o contribuţie notabilă la PIB.
 
Noi trăim în incultură, de sus şi până jos (imensa majoritate a celor care apar zilnic pe sticlă vorbeşte incorect româneşte), dar o singură dată pe an, de ziua bietului Eminescu, scoatem cultura din raclă şi, fără să ne lăsăm pătrunşi de ea, o tămâiem şi ne prosternăm la picioarele ei. Totul, festivist, teatral şi clamoros şi, mai ales, fără absolut nici un impact asupra progresului acestei "culturi naţionale". Pentru că nu avem nici strategie, nici priorităţi, îngrămădim tot soiul de activităţi de "Cântarea României" sub genericul "Zilei Culturii Naţionale", intrând astfel direct în formele fără fond criticate de Maiorescu. Ca să-l parafrazez, în loc să avem activităţi culturale necesare şi valoroase, pentru care să accesăm banii publici, avem banii publici (cu parcimonie, mai mereu) de cheltuit pe activităţi echivoce, pe care le declarăm demne de, nu-i aşa?, o sărbătoare a culturii...
 
Ce loc ocupă Basarabia, în acest circ provincial al „Zilei Culturii Naţionale“?
 
Unul modest, din păcate. Şi nu din cauză că Basarabia nu ar face parte din spaţiul cultural naţional, nici pentru că nu ar avea ce înfăţişa tot mai puţinilor amatori de cultură din acest spaţiu.
 
Anul acesta, de pildă, în afara unor activităţi organizate de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova şi de prăfuitele masluri pe care nepotrivita conducere a ICR Chişinău le rostogoleşte, de ochii lumii, an de an, n-am înregistrat mai nimic. Muzeul Naţional de Artă, restaurat cu banii contribuabilului din România, nu a făcut nimic. Nici Muzeul Naţional de Istorie, găzduit de clădirea Sfatului Ţării (parte integrantă, datorită rolului jucat în Marea Unire, din patrimoniul cultural românesc). Universităţile (cu excepţia celei din Bălţi), teatrele... ioc.
 
Conducerea Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (prin preşedintele Arcadie Suceveanu şi poeţii Leo Butnaru şi Ion Hadârcă) a venit, ca-n fiecare an, la Botoşani şi Ipoteşti. Iar la Chişinău a organizat depuneri de coroane de flori şi recitaluri de poezie la statuia lui Eminescu de pe Aleea Clasicilor, ca şi alte manifestări literare, la Bălţi şi în alte localităţi. 
 
Dar Uniunea Scriitorilor pare cam singura instituţie de peste Prut pentru care apartenenţa la spaţiul cultural românesc nu e una pasivă. Care crede că fără a se sprijini pe clasici (vezi pelerinajul la Ipoteşti, de care aminteam) şi fără a fi, în acelaşi timp, prezentă pe piaţa culturală românească, însuşi sensul culturii române în Basarabia dispare.
 
O vină o are, desigur, şi statul român. Care nu are, cum spuneam, nici o strategie, nici o ordine de priorităţi, ci doar demagogia de a declara că sprijină "valorile europene" în Republica Moldova. Însă culpabilitatea autorităţilor române decurge mai degrabă din faptul că noi, aici, dincoace de Prut, mai avem ceva resurse pentru a investi în cultură şi în obiectivele de interes naţional. Dincolo nu e mai nimic.
 
Răspunderea constituţională o au, însă, autorităţile de la Chişinău. Care continuă să facă prea puţin pentru cultură. În special pentru cultura modernă.
 
Dacă am fi mai serioşi şi mai sensibili la ridicol, am compara conţinutul sintagmei "Ziua Culturii Naţionale" cu conţinutul activităţilor aferente ei şi, pe ambele maluri ale Prutului, am aboli-o. 
 
Ar fi un prim pas înainte pe drumul culturii, ca şi pe cel al revenirii Basarabiei în spaţiul românesc!