Un sălăjean în noua conducere a IGSU. Ce experienţă are noul adjunct al inspectorului general

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În vârstă de 47 de ani, noul adjunct vine tocmai din Sălaj şi a preluat noua funcţie începând din prima zi a lunii decembrie.

Colonelul Adrian Miron Chichişan, fostul ispector-şef al ISU "Porolissum" Sălaj, este, începând de marţi, 1 decembrie, noul adjunct al al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

În vârstă de 47 de ani, Chichişan a absolvit în 1995, Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza” - Facultatea de Pompieri, an în care a devenit comandant al Pichetului de pompieri din Şimleu Silvaniei, pentru ca trei ani mai târziu să preia comanda secţiei din acelaşi oraş. Din 2001 până în 2008 a lucrat în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, mai întâi ca şef de birou, iar apoi ca şef de serviciu.

În 2008 a revenit în ISU Sălaj, tot în funcţia de comandat al Secţiei de pompieri din Şimleu, pentru ca în luna martie a anului următor să devină inspector şef, post pe care l-a ocupat până la finele lunii noiembrie 2020. De menţionat că între 2017 şi 2018 a asigurat comanda ISU Maramureş.
Odată cu numirea lui Adrian Chichişan ca adjunct al IGSU, şefia ISU Sălaj îi revine prim-adjunctului Adrian Dobocan.

Vă mai recomandăm:

Pilotul erou decorat de Ministerul de Interne. Gestul impresionant care i-a adus Emblema de Onoare

VIDEO Elicopter SMURD ţinut la sol pe timpul nopţii. De câţi bani este nevoie pentru a salva vieţi şi după lăsarea întunericului

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite