FC Vaslui riscă să fie depunctată din cauza lui Dani Coman

0
Publicat:
Ultima actualizare:

FC Vaslui riscă să fie penalizată cu două puncte şi să primească interdicţie de a mai face transferuri, după ce a refuzat să pună în aplicare hotărârea Comisiei de Recurs din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), aceea de a achita fostului portar al galben-verzilor suma de 300.000 de euro, bani ce reprezintă despăgubiri şi restanţe salariale.

Potrivit site-ului fanatik.ro, pentru că au trecut cele 30 de zile de la primirea sentinţei, clubul vasluian ar fi trebuit să fie depunctat, însă acest lucru nu s-a întâmplat. 

Avocaţii lui Dani Coman au decis să se adreseze instanţei supreme în litigiile fotbalistice, în speţă la Tribunalul de Arbitraj sportiv (TAS), cerând ca Vasluiul să primească, pe lângă banii ceruţi, o interdicţie de două sezoane în privinţa transferurilor. Forurile abilitate din România nu au depunctat clubul vasluian, sancţiune care trebuia pusă în aplicare de vinerea trecută, LPF-ul alegând să citeze părţile pentru o înţelegere amiabilă.

„Dacă părţile implicate nu vor ajunge la înţelegere, depunctarea va fi pusă activată. Deja trebuia aplicată prima depunctare săptămâna trecută, ar fi trebuit să urmeze şi a doua, iar dacă oficialii de la Vaslui tot nu făceau dovada plăţii, neprogramarea în următoarea etapă”, au dezvăluit surse de încredere pentru site-ul citat. Contactat telefonic, Dani Coman a declarat că dreptatea în acest caz este de partea sa: „Nu am nici o emoţie! Ştiu că am dreptate şi voi câştiga şi la TAS, mai ales că am decizie favorabilă şi din partea LPF-ului”, a spus portarul.

Citeşte şi:

FC Vaslui, obligată să achite lui Dani Coman peste 38.100 de euro

Dani Coman vrea la Astra: „Cei de la Vaslui mi-au făcut referat pentru plonjon întârziat“

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite