Doi fraţi, arestaţi după ce au furat peste 56.000 de lei dintr-un apartament

0
Publicat:
Ultima actualizare:
politie

Doi fraţi din judeţul Galaţi au fost arestaţi preventiv, vineri, după ce au furat 56.000 de lei şi 575 de euro dintr-un apartament din municipiul Bârlad, ei fiind prinşi de poliţişti în urma sesizării făcute de un jandarm aflat în timpul liber.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Vaslui, doi fraţi, în vârstă de 22, respectiv 32 de ani, din comuna Lieşti, judeţul Galaţi, au intrat într-un apartament din Bârlad forţând uşa, după care au furat dintr-o ladă metalică 56.000 de lei şi 575 de euro, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În momentul în care încercau să iasă din locuinţă pe o fereastră, tinerii au fost prinşi de poliţişti, banii fiind găsiţi la ei.

"Intervenţia poliţiştilor s-a făcut în urma sesizării făcute de către un jandarm aflat în timpul liber. De altfel, înainte de a pătrunde în locuinţă, cei doi fraţi au stat câteva ore în parcarea blocului unde se afla apartamentul în care au pătruns prin forţarea uşii de la intrare, devenind astfel suspecţi", a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.

Reţinuţi iniţial de poliţişti, cei doi gălăţeni au fost prezentaţi în faţa magistraţilor Judecătoriei Bârlad, care au emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile, pentru furt calificat.

În cazul bărbatului de 32 de ani, judecătorii au luat în calcul şi faptul că a condus fără permis maşina cu care au ajuns în parcarea blocului unde au dat spargerea.

De asemenea, cei doi fraţi figurează în evidenţele poliţiştilor cu antecedente penale, tot pentru furt.

Vaslui

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite