Scurtmetrajul „Sthorzina” s-a filmat la Crivina
0Crivina-Mehedinţi (România) şi Veleşniţa (Serbia), două localităţi poziţionate în oglindă pe malul Dunării, au fost pentru o săptămână locurile unde s-a filmat scurtmetrajul „Sthorzina”, produs de Elefant Films, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei în coproducţie cu Serbia.
Am găsit întreaga echipă a filmului „Sthorzina” în curtea cantonului din Pădurea Crivinei, pregătind filmarea unei scene desprinsă parcă din vacanţele copilăriei petrecute la bunicii de la ţară. Un carusel, un căluţ din lemn, rădăcini contorsionate şi o maşinuţă din lemn, confecţionată dintr-un trunchi de copac alcătuiau elementele de decor ale scenei respective, realizate de cunoscutul artist plastic şi scenograf, Iuliana Vâlsan. Producător, regizor, scenograf, operatori de imagine şi sunetişti, toţi erau conectaţi la conversaţia buniciului, interpretat de actorul Remus Mărgineanu cu nepotul Viorel, interpretat de Andrei Rotaru. Şi fiindcă povestea filmului se întâmplă undeva pe graniţă şi era necesară găsirea a două localităţi, situate pe malul Dunării, echipa filmului s-a oprit la Crivina în Mehedinţi.
Era nevoie de o localitate la malul Dunării
„Este vorba de o poveste care se întâmplă pe Dunăre, pe graniţa româno-sârbă, astfel că am făcut o prospecţie care a măturat toată zona asta de sub Drobeta Turnu Severin, având în vedere că în amonte este un peisaj mult mai muntos, iar noi aveam nevoie de ceva care să aducă mai mult a câmpie. Şi atunci scanarea acestei zone ne-a făcut să găsim această zonă. Şi o altă coincidenţă fericită a făcut ca locaţia ideală pentru noi pe malul sărb să fie exact opusă, în oglindă”, ne spune regizorul fimului, Dan Radu Mihai, care semnează şi scenariul. Aici la Crivina, membrii echipei de filmare au găsit şi localnici dornici să dea o mână de ajutor în realizarea unui film, care va imortiliza frumuseţea acestei localităţi de graniţă.
Povestea unui copil de 12 ani
Filmul spune povestea unui băieţel de 12 ani, Viorel, care locuieşte împreună cu bunicul său, într-un sat lângă Dunre şi care se împrieteneşte cu Mirko, un alt băiat de 11 ani, care locuieşte într-un sat de pe malul sârbesc al Dunării. Viorel îl ajută pe bunicul său să restaureze figurinele unui carusel stricat pe care bătrânul vrea să-l repare. Mirko este fiul în vârstă de 11 ani al unui agent de poliţie violent şi agresiv care locuieşte într-un sat de pe malul sârbesc al Dunării. Cei doi copii îşi petrec ziua jucându-se pe calculator un joc online în care sunt soldaţi în al doilea război mondial. Cei doi copii au un navomodel cu telecomandă cu care îşi trimit, peste Dunăre, unul altuia, diverse lucruri. Atunci când Viorel găseşte în podul casei bunicului său un pistol şi îi propune lui Mirko să i-l dea, viaţa celor doi ia o nouă întorsătură.
Viorel, interpretat de un alt copil
Băiatul de pe malul românesc al Dunării este interpretat de Andrei Rotaru, un copil în vârstă de 13 ani, din Buftea, care a fost selecţionat pentru acest rol la un casting, dintr-un număr de alţi 50 de copii. A fost norocos dacă ne gândim că a avut şansa să joace alături de marele actor Remus Mărgineanu (bunicul) de la Teatrul Naţional din Craiova şi să facă parte dintr-o echipă de cineaşti valoroşi. “Eu joc rolul lui Viorel. Este un copil de 12-13 ani, el nu are o ocupaţie anume, are mult timp liber şi face un fel de comerţ cu o bărcuţă pe Dunăre. Pe celălalt mal al Dunării este un alt copil sârb, cu care face schimburi de produse: Viorel îi trimite anumite lucruri şi el îi trimite înapoi pachete de ţigări”, spune Andrei Rotaru, care se află la o primă experienţă de acest gen.
A obţinut finanţare de CNC
Regizorul filmului, Dan Radu Mihai, spune că a scris scenariul acestui scurtmetraj în avion, în timpul unei călătorii spre Londra. „E un proiect al cărui început este undeva în ianuarie 2012, în momentul în care am scris scenariul, s-a întâmplat în timpul unei călătorii spre Londra. Am scris scenariul în avion, după care acolo a fost prima coincidenţă fericită sau prima întâmplare dintr-un lung şir de întâmplări fericite care au marcat acest film până în momentul acesta şi care sper că nu se va opri aici, în sensul că în urma unei întâlniri cu un regizor mexican scenariul a luat o formă care zis eu l-a adus în poziţia să câştige la CNC. A urmat apoi o perioadă de aşteptare, de lucru pe scenariu, concursul CNC, bucuria câştigării finanţării”, povesteşte regizorul. Filmul lui Dan Radu Mihai va prezenta două existenţe paralele, privite în oglindă, fiecare năzuind la ceea ce are celălalt, într-o lume care a şters graniţele dintre bine şi rău şi a uniformizat copilăria şi maturitatea într-o vârstă eternă.
Echipa de filmare „Sthorzina”
Scurtmetrajul „Sthorzina” a primit anul acesta un credit de 112.000 de lei, în urma concursului de proiecte organizat de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC). Producătorul este Dan Burlacu de la Elefant Films, o companie de producţie din Bucureşti, care produce şi co-produce filme independente (lung metraje de ficţiune şi documentare, scurt metraje şi filme experimentale). Printre filmele produse de Elefant Films se numara ”Ryna”, “Dust”, “ Green Oaks”( regizate de Alexandra Zenide), “ La Historia de la Meva Mort”( regizat de Albert Serra), “Agon”( Albert Budina), “Killing Time”( regizat de Florin Piersic Jr.), “ Copilaria lui Icar” ( regizat de Albert Iordachescu). Echipa filmului este formată din: Dan Burlac – producător, Matei Oana – director de producţie, Ioana Drecin – asistent de producţie, Dan Radu Mihai – regizor, Marian Bălan – inginer de sunet, Tudor Mircea – director de imagine, Iuliana Vâlsan – scenograf şi actorii Andrei Rotaru-Viorel, Pavke Cemerikic - Mirko, Remus Mărgineanu - Bunicul, Şerban Pavlu - Cârciumaru, Ana Ciontea-Vica.
Citiţi şi:
„Lupu“ şi „Love Building“, în premieră la Noaptea Albă a Filmului Românesc