Protest la RAAN: „Noi nu vindem pătrunjel pe piaţă, noi vindem apă grea”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circa 50 de angajaţi de la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare au pichetat luni sediul regiei din Drobeta Turnu Severin, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile la zi. Oamenii se tem că îşi vor pierde şi locurile de muncă fără o protecţie socială adecvată din partea statului.

Angajaţii de la RAAN se tem că nu vor avea ce pune pe masă de sărbători în condiţiile în care nu au primit până la ora aceasta nici lichidarea pe luna octombrie.

„De luni de zile ne mint aşa. Avem de primit lichidarea pe octombrie care trebuia să se dea pe 25 noiembrie, şi acum mai sunt cinci zile şi trebuie să se dea avansul pe decembrie şi peste o săptămână trebuie să ne dea lichidarea pe decembrie, păi de unde? Nu suntem prinşi la buget, nu ne spune nimeni nimic”, spune un angajat prezent la protest.

„Situaţia e critică că au terminat banii, toată treaba e de la bani. E greu în toată ţara, dar e greu şi pentru noi, deci Romag-ul este singura noastră sursă de bani, familiile noastre nu au ce mânca. Vin sărbăbătorile şi avem doar promisiuni şi ne temem şi pentru locurile de muncă că suntem deja într-o situaţie critică, atmosfera în combinat e încordată”, spune o altă angajată care lucrează la uzina de apă grea din 1987.

Nemulţumirile oamenilor se îndreaptă acum şi spre sindicate reproşându-le liderilor de sindicat că nu s-au luptat aşa cum trebuie pentru drepturile angajaţilor pe care i-au reprezentat la negocierile cu administraţia.

„Anul trecut când ai negociat când ţi-au spus decât şapte salarii compensatorii de ce n-ai venit să dai sfoară în ţară: <<mă, băieţi ăştia nu dau decât şapte salarii compensatorii, cum fac?>> Şi noi veneam aici, 10, 20, 500 şi tu negociai înăuntru şi sub presiune obţineai şi tu cum a obţinut Hidroserv-ul. Nu 24, nu 40, obţineai 10, obţineai 15, nu 7”, îi reproşa un protestatar liderului de sindicat de la Combinatul de Apă Grea, Florin Rogobete.

„Vrem să fim plătiţi la zi, am 23 de ani de când lucrez în Combinatul Chimic. A ajuns aici din cauza furturilor care s-au comis şi a Guvernului care nu se ţine de cuvânt. Guvernul României a făcut cu RAAN-ul un contract, noi am făcut marfa, de ce nu dau banii? Suntem curioşi de ce nu se dau banii, fiindcă suntem regie autonomă a statului, noi nu vindem pătrunjel pe piaţă, noi vindem apă grea. Acum tremurăm pentru furturile altora aici, în complicitate cu sindicate, toţi ştiau ce se întâmplă. Credeţi că sindicatul nu a ştiut ce s-a întâmplat, acum ne spune să ieşim în stradă şi ce facem, tremurăm şi ne mint”, se plânge un alt angajat de la RAAN.

Salariaţii regiei spun că lucrează într-un stres continuu din cauza incertitudinii care domneşte în unitate şi îşi doresc o implicare mai mare a conducerii RAAN în rezolvarea situaţiei.

„De o jumătate de an primim salariul treptat şi mă tem că ajungem ca în două săptămâni să nu mai luăm deloc. Nu se mai poate în felul acesta, trebuie să rezolve într-un fel, să se implice cei care au putere de decizie. E un stres continuu, nu se poate în felul acesta, ne afectează şi la servici, nu poţi să munceşti în stresul ăsta continuu. Până acum s-a mai rezolvat cât de cât, acum chiar înainte de sărbători toată lumea stă şi aşteaptă şi nimeni nu zice nimic”, spune un salariat prezent la pichetare.

Liderul de sindicat Florin Rogobete spune că organizaţiile sindicale cer modificarea planului de reorganizare, pe care îl consideră unul „nerealist”.

„Organizaţiile sindicale au făcut două adrese, una la administratorul special, una la administratorul judiciar prin care să asigure salariile la zi şi a drepturilor de natură salarială şi, totodată, să facă un plan de modificare a acestui plan de reorganizare, având în vedere că planul actual de reorganizare îl considerăm nerealist şi totodată, dacă va fi nevoie să efectueze restructurări să asigure protecţia socială a salariaţilor. Noi încercăm prin această pichetare să atragem atenţia, să ne răspundă la aceste adrese, ne-am adresat şi ministrului delegat, domnului Răzvan Niculescu, aşteptăm un răspuns şi de la dânsul, după care ne vom adresa primului-ministru. După toate demersurile făcute dacă nu ne răspund atunci o să ne angrenăm în alte acţiuni mai de amploare.”, a declarat liderul de sindicat, Florin Rogobete.

Guvernul a stabilit, prin ordonanţă de urgenţă şi prin derogare de la unele prevederi legale, intrarea în insolvenţă a Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare Drobeta-Turnu Severin în luna septembrie 2013, păstrând dreptul Regiei de a-şi conduce activitatea, de a administra şi a dispune de bunurile din proprietatea sa.

Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare din Drobeta Turnu Severin, furnizorul de apă grea pentru Centrala de la Cernavodă, este la un pas de faliment. Asta ar însemna pierderea a peste 3000 de locuri de muncă, iar pe de altă parte municipiul Drobeta Turnu Severin ar rămâne fără căldură în această iarnă.

După intrarea în insolvenţă, Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare din Drobeta Turnu Severin a acumulat datorii de 130 milioane la furnizori, dar ca o piatră de moară atârnă şi datoriile către bugetul de stat, care sunt în jur de 40 de milioane de lei.

În plus, Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 10 milioane de euro, după cum reiese dintr-un raport de control al inspectorilor Finanţelor Publice Mehedinţi.

Citeşte şi:

RAAN a prejudiciat bugetul de stat cu 10 milioane de euro

Angajaţii RAAN pichetează sediul regiei pentru drepturile salariale şi schimbarea administratorului judiciar

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite