Primarul comunei Bîcleş, reţinut pentru evaziune fiscală şi spălare de bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul comunei mehedinţene Bîcleş, Lucian Coandă (PSD), a fost reţinut miercuri seară de poliţiştii mehedinţeni pentru evaziune fiscală. Acesta îşi va petrece noaptea în arestul IPJ Mehedinţi, iar mâine va fi prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă

Primarul pesedist al comunei Bîcleş este cercetat împreună cu alte două persoane, într-un dosar de evaziune fiscal şi spălare de bani, în valoare de 3,5 milioane de euro.

Infracţiunile au fost comise în perioada 2007-2010, când primarul era asociat şi administratorul unei firme de construcţii din Drobeta Turnu Severin. Prin metoda deja clasică de  emitere de facturi fictive pentru diverse, firma controlată de Lucian Coandă a dedus ilegal TVA şi s-a sustras de la plata impozitului pe profit.

“Din cercetări a reieşit că, în perioada 2007 - 2010, în calitate de reprezentanţi legali ai 6 societăţi comerciale, s-au sustras de la plata obligaţiilor fiscale pentru societăţile comerciale controlate de către ei în mod direct. Aceştia ar fi înregistrat în contabilitatea firmelor mai multe facturi fiscale emise în baza unor operaţiuni comerciale fictive (reprezentând achiziţii de mărfuri şi servicii), pentru care ar fi dedus ilegal T.V.A. şi ar fi diminuat artificial impozitul pe profit”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Mehedinţi.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de peste 3,5 milioane de euro.

Ulterior, prin intermediul societăţilor controlate, cei în cauză ar fi efectuat mai multe operaţiuni sau tranzacţii financiare, urmărind spălarea sumelor de bani.

Aceştia ar fi făcut depuneri succesive de valori monetare, urmate de retrageri imediate sau ar fi rulat aceste valori prin conturile bancare ale societăţilor, metodă prin care ar fi  fost disimulată provenienţa banilor.

După comiterea faptelor persoanele în cauză au cesionat părţile sociale ale firmelor implicate către cetăţeni străini în scopul sustragerii de la verificările fiscale şi urmărirea penală.

Primarul Lucian Coandă şi celalalte două persoane au fost reţinute pentru 24 de ore şi introduse în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J.Mehedinţi urmând ca mâine 14 aprilie a.c., să fie prezentate Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi cu propunerea de arestare preventivă.

Activităţile se desfăşoară în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.
 

Turnu-Severin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite