Accident grav pe şoseaua europeană 70, la ieşire din Turnu Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accident grav, sâmbătă seară, pe DE 70, la ieşire din Drobeta Turnu Severin din cauza unui autotren care a lovit din spate un autoturism în care se aflau patru persoane.

Accidentul a avut loc sâmbătă, 14 aprilie, în jurul orei 18,15, pe şoseaua europeană 70, în dreptul Tavernei Sârbului.

Potrivit IPJ Mehedinţi, conducătorul unui autotren nu a păstrat distanţa în mers lovind din spate un autoturism în care se aflau patru persoane.

“Accidentul a fost anunţat în dispeceratul ISU-SAJ de un pompieri aflat în timpul liber. Până la sosirea echipajelor, mr. Teodor Brînduşoiu a decuplat bornele autoturismului implicat în accident pentru a evita producerea unui incendiu. Totodată, împreună cu alte două cadre medicale aflate în trafic, a ajutat la stabilizarea victimei încarcerate până la sosirea echipajelor, păstrând permanent legătura cu dispeceratul”, a precizat Raluca Tîrcă, purtătorul de cuvânt al ISU Drobeta.

Imagine indisponibilă

La locul evenimentului au fost mobilizate trei echipaje din cadrul Detaşamentului Drobeta Turnu Severin cu o autospecială de descarcerare, o autospecială cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD.

Pompierii au descarcerat o victimă, conştientă, pe care au predat-o echipajului SAJ, cu medic, ulterior fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţe din Drobeta-Turnu  Severin. Alte două persoane aflate în autoturism au fost evaluate de echipajele medicale, însă au refuzat transportul la spital.

Imagine indisponibilă

Poliţia Rutieră face cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite