Înscrierile la examenul de titularizare au început. Peste 380 de posturi sunt scoase la concurs în Mehedinţi
0
Profesorii netitulari din învăţământul preuniversitar se pot înscrie începând de miercuri, 8 mai la examenul de titularizare. La nivelul judeţului Mehedinţi sunt scoase la concurs pentru titularizare 388 de posturi, din care peste 80 la sută sunt în mediul rural.
Potrivit IŞJ Mehedinţi, 40 de posturi sunt pentru învăţători şi educatori, la fel pentru disciplinele fizică, chimie, limbi străine, iar 30 de posturi pentru religie.
Ca şi anul trecut, în municipiul Drobeta Turnu Severin sunt foarte puţine posturi scoase la concurs.
Pentru a se titulariza, un candidat trebuie să obţină minim media şapte la cele două probe, dintre care susţinerea lecţiei la clasă reprezintă 25 la sută din media finală şi examenul scris 75 la sută.
Susţinerea lecţiei la clasă este programată după finalizarea înscrierilor, iar examenul scris pe 30 iulie. Proba scrisă va consta în testarea cunoştiinţelor de metodică ale disciplinei pentru care optează candidatul. Cei care nu au obţinut nota minimă de titularizare pot opta pentru un post de suplinitor dacă au obţinut minim nota cinci.