Un spaniol acuzat că a comis în Spania o crimă oribilă, prins de poliţişti după ce s-a ascuns într-o garsonieră din Lugoj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale l-au prins la Lugoj pe un spaniol acuzat că a ucis în Spania două tinere pe care le-a ars cu var pentru a-şi ascunde faptele. Suspectul a fost reţinut şi va fi prezentat în faţa judecătorilor de la Curtea de Apel pentru confirmarea mandatului de arestare emis de autorităţile spaniole.

Sergio Morate, un tânăr de 29 de ani din Spania este acuzat de omor după ce le-ar fi ucis pe două tinere de 24 şi 26 de ani. Potrivit pressalert.ro, cele două victime, dintre care una era fosta prietenă a presupusului asasin, au dispărut de acasă în urmă cu o săptămână. Tot atunci, Sergio Morate a părăsit Spania, cu destinaţia România şi s-a refugiat în garsoniera unui complice din Lugoj, unde spaniolul a şi fost găsit de poliţiştii Serviciului de Acţiuni Speciale.

„Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, urmând a fi prezentat  magistraţilor Curţii de Apel Timişoara, care vor dispune măsurile legale până la predarea către autorităţile spaniole”, se arată într-un comunicat al Poliţiei. Potrivit aceleiaşi surse, poliţiştii s-au sesizat din oficiu şi cu privire la lugojeanul care l-a ajutat pe spaniol, românul fiind acuzat de favorizarea infractorului. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite