Primăria demolează terasa culturiştilor din Timişoara
0Terasa sălii de forţă patronate de Florin Teodorescu, cel mai important promotor al culturismului din Banat, va fi demolată. Viceprimarul Adrian Orza susţine că nu se va mai vinde alcool în jurul Sălii Olimpia.
Primăria a pus gând rău promotorului de culturism Florin Teodorescu, pe care l-a somat să demoleze terasa construită lângă Sala Olimpia. Reprezentanţii municipalităţii susţin că deşi a fost contruit cu mulţi ani în urmă, terasa este ilegală pentru că îngrădeşte accesul pompierilor. Somaţia a fost trimisă pe adresa lui Florin Teodorescu, care nu înţelege de ce s-a ajuns la această decizie de abia acum.
„Nu mă opun demolării terasei. Dacă vor să o demoleze, nu ai decât. Sunt sigur că va răsări o altă terasă în loc, dar va dura ceva timp. Vreau doar să lase terasa până se face alta. Nu duc niciun război, cu nimeni din primărie, dar nu este adevărat că nu pot intra pompierii. Au intrat şi cu altă ocazie, fără probleme”, a declarat Florin Teodorescu.
"Nu se va mai vinde alcool la Olimpia"
Florin Teodorescu susţine că terasa a devenit un loc obişnuit al sportivilor care frecventează Sala Olimpia, dar şi clubul său de culturism. „Am vorbit cu mulţi sportivi, cu toţii s-au bucurat că au unde să se aşeze. A rămas singurul loc de lângă Sala Olimpia. Este un loc unde se adună lumea bună, veteranii sporturilor din Timişoara, bătrânii care vin să joace şah”, a spus Teodorescu.
Reprezentanţii primăriei susţin că demolarea terasei face parte din programul de modernizare a Sălii Olimpia, care va începe cât de curând. „Sala va intra într-un proces de renovare, iar terasa se afla pe calea de acces a pompierilor. Urmează să se facă licitaţia şi demarăm lucrările. Vă pot spune că în jurul sălii nu se va mai vinde alcool”, a spus viceprimarul Adrian Orza.