FOTO S-a dat drumul la circulaţie în intersecţia Michelangelo: maşinile pot trece peste subpasajul aflat în construcţie
0Şoferii din Timişoara pot traversa podul de la Parcul Copiilor şi pot trece peste pasajul Michelangelo, aflat încă în construcţie, în direcţia Spitalului Judeţean
Ritmul de lucru de pe şantierul Michelangelo a dus la posibilitatea reluării traficului cu câteva luni înainte de termen.
Circulaţia a fost închisă în luna aprilie, când au început lucrările la subpasajul Michelangelo, realizat din fonduri europene.
După terminarea lucărilor la reţelele de utilităţi, alimentare de apă, canal, electricitate, telecomunicaţii, iluminat etc., primarul Nicolae Robu a anunţat că se poate da drumul la trafic. De asemenea, a fost reabilitat podul peste Bega, de la Parcul Copiilor.
“Structura de rezistenţă a subpasajului este în bună măsură realizată. Pereţii verticali sunt realizaţi 100 la sută, până la 17,5 metri, cum prevede proiectul. Planşeul constând în grinzi solidarizate prin betonare este şi el realizat în proporţie de 75 la sută. Dat fiind faptul că lucrul la reţele de utilităţi au decurs în ritm alert, atângându-se stadii care era de aşteptat să fie atinse în primăvară, am putut face o amenajare a zonei care să ne permită redeschiderea circulaţiei pe un traseu provizoriu, pe axa sud-nord, pe ambele sensuri. După ce am efectuat toate amenajările şi semnalizările suntem în măsură să spunem timişorenilor: puteţi din nou trece Bega şi prin intersecţia Michelangelo”, a declarat Nicolae Robu.
Circulaţia se face pe o rută provizorie: Maşinile care trec podul de la Parcul Copiilor vor traversa pasajul aflat în construţie şi îşi continuă drumul pe strada Cluj, în direcţia Stadionul “Dan Păltinişanu” şi Spitalul Judeţean. Pentru celalalt sens, în direcţia hotelului Continental, se poate merge pe Aleaa Ripensia. De aici se trece peste pasaj şi apoi peste podul Michelangelo.
Citiţi şi:
Nu este nicio glumă: Se redeshide circulaţia peste pasajul Michelangelo
VIDEO Complex rutier ca în Occident, în centrul Timişoarei, construit cu aproape 70 de milioane de lei, de la UE
VIDEO Imagini fabuloase cu lucrările de pe şantierul subpasajului Michelangelo
Primarul Timişoarei vrea ca pasajul Michelangelo să fie gata cu şase luni mai repede de termen