Bicicliştii din Timişoara sunt chemaţi să pedaleze de Ziua Pământului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timişorenii vor pedala prin oraş de Ziua Pământului
Timişorenii vor pedala prin oraş de Ziua Pământului

Timişorenii pasionaţi de plimbări cu bicicleta sunt aşteptaţi sâmbătă în aer liber, la invitaţia celor de la Timişoara Cycle Chic, pentru sărbătoarea Earth Hour - Ora Pământului.

Dacă Primăria Timişoara se pregăteşte să oprească iluminatul public şi arhitectural în centrul oraşului, bicicliştii sunt chemaţi la pedalat. Se întâmplă sâmbătă, de la ora 17:00, în cadrul Earth Hour - Timişoara Bikeride. Adunarea se dă în Parcul Central, de unde se pleacă pe un traseu deja stabilit, cu Poliţia Rutieră alături.  
 

„Timp de o oră, pedalăm pe biciclete în Timişoara pentru a promova acest mijloc alternativ de deplasare într-un oraş sufocat de maşini. Ne întâlnim în Parcul Central, la ora 17:00 şi plecăm pe traseu la ora 17:30. Poliţia Rutieră ne va însoţi. Vă rugăm să circulaţi disciplinaţi, grupaţi, să utilizaţi o singură bandă a sensului de mers, să nu folosiţi trotuarele şi nu vă luaţi la ceartă cu alţi participanţi la trafic”, spune Cătălin Ceauca, membru Timişoara Cycle Chic.  


Este deja a doua ediţie, anul trecut fiind organizat primul Nightride tot de Ora Pământului. Organizatorii promit că vor face o tradiţie din asta, însă au nevoie de sprijinul timişorenilor. 


Traseul este: Parcul Central - 16 Decembrie - Rebreanu - Calea Martirilor - Surorile Martir Caceu - Ripensia - Eroilor - Victor Babes - Mihai Viteazul - 20 Decembrie - Bratianu - Hector - Oituz - Dima - Paris - Republicii - Ferdinand - Parcul Central.


Ora Pământului este un eveniment internaţional organizat în ultima sâmbătă a lunii martie a fiecărui an. Earth Hour constă în stingerea luminii şi oprirea aparatelor electrice şi electrocasnice neesenţiale timp de o oră, în mod voluntar, atât de către consumatori individuali, cât şi de instituţii şi unităţi economice. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite