Timişoara: Claudiu Jalbă iubeşte bombele care îl pot ucide
0Pirotehnistul a făcut parte din Garda de Onoare a dictatorului Ceauşescu şi a urmărit pe radar timp de 18 ani avioanele care survolau cerul judeţului Timiş.
Profil
Născut - 30 aprilie 1956, Buneşti-Avereşti, judeţul Vaslui
Educaţie Şcoala Militară din Braşov
Job - Pirotehnist al ISU Banat
Familie - Căsătorit, are două fete
Trebuie să iubeşti bombele, ca să te iubescă şi ele pe tine şi să nu îţi explodeze în faţă“, spune maistrul militar principal Claudiu Jalbă, pirothenistul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş (ISU). De peste 12 ani, el culege bombele, grenadele şi minele antitanc rămase neexplodate din perioada celui de-al doilea război mondial, descoperite în întreg judeţul.
„Nu ai ocazia să greşeşti de două ori”
Pirotehnistul spune că frica îl ţine în viaţă şi îl face să scape de fiecare dată, oricât de mare şi de periculoasă este bomba pe care trebuie să o dezamorseze.
„Dacă eşti prea sigur pe tine, dacă eşti arogant, începi să devii neglijent. Şi în această meserie nu poţi să greşeşti decât o singură dată”, a spus Claudiu Jalbă. Bombele, obuzele şi grenadele sunt împrăştiate în întreg judeţul, iar bărbatul este chemat la orice oră din zi sau din noapte să le dezamorseze. „Grenadele pot să ucidă pe o distanţă de 200 de metri, iar obuzele, pe o distanţă de un kilometru. Meseria te învaţă că mai toate pot să te omoare, dar răbdarea te învaţă că orice bombă îşi are naşul”, a mai spus pirotehnistul.
Periodic, el distruge toată muniţia găsită în judeţ, într-un poligon aflat lângă Timişoara. Operaţiunea este extrem de complicată, iar fiecare detonare îl aduce la un pas de moarte. „Dacă nu sunt atent şi leg firele greşit nici nu o să simt când mor. Şi nici nu o să mai găsească nimic din mine. Explozia m-ar pulveriza complet, pentru că este multă muniţie”, a mai explicat pirotehnistul de la ISU Timiş.
Cu baioneta lângă Ceauşescu
Pirotehnistul a făcut parte din Garda de Onoare a dictatorului Nicolae Ceauşescu, când a făcut armata. I-a întâmpinat cu arma în mână, pe aeroport, pe preşedinţii comunişti ai fostei Uniuni Sovietice, Bulgariei, Serbiei, însă a ratat vizita fostului preşedinte american Richard Nixon.
„Nu aveam gloanţe, dar Ceauşescu trecea la un metru de la baioneta armei mele. Erau teste draconice ca să ajungi în garda de onoare. Eram echipaţi impecabil, iar exerciţiul trebuia să fie perfect. În timp ce aşteptam oficialii pe aeroport, Ceauşescu venea la noi să ne reproşeze dacă nu ne stă bine cravata sau sesiza alte erori. Cu mine nu a discutat niciodată”, a spus pirotehnistul.
A dirijat avioanele
Claudiu Jalbă a lucrat timp de 18 ani la staţia radar de la Giroc, până au venit soldaţii americanii şi i-au spus că la 43 de ani este prea bătrân ca să urmărească avioanele pe ecranul radarului.
„Am dirijat cursele aeriene militare şi civile. Nu aveam computere, iar condiţiile erau grele. Vara stăteam în pantaloni scurţi, în încăperea din unitate, unde erau 40 de grade, în întuneric, cu ochii pe ecran, ca să nu treacă inamicul pe cer”.
Întrebări şi răspunsuri
Ce calităţi trebuie să aibă un pirotehnist?
Trebuie să cunoască muniţia la perfecţie, foarte multă stăpânire de sine, un calm exagerat şi să fie curajos. Unele muniţii te îmbie să scobeşti în ele, te ademenesc, dar nu trebuie să bravezi.
Care este cea mai dificilă parte a meseriei?
Atunci când sunt oameni în jurul proiectilului şi nu este posibilă evacuarea. Atunci îţi pui viaţa în pericol, pentru ca să nu omori pe alţii. Mai bine moare un om, decât 100.
ce-i place
Am reuşit să învăţ cum funcţionează toate dispozitivele, iar meseria mea de acum depinde de abilităţile de electronist la unitatea radar. Mă bucur că am reuşit să duc toate misiunile la sfârşit cu succes, mai ales că am doi ani până la pensie.
ce nu-i place
Nu-mi place că deşi suntem în democraţie, sunt încă multe persoane care au o mentalitate comunistă. Dar această situaţie o să se schimbe în timp. Poate şi eu am o gândire comunistă, dar încerc să mă adaptez la ceea ce se întâmplă acum în societate.